Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NFL şi NBA vor dona câte un milion de dolari pentru eforturile de redresare după trecerea uraganului Sandy

Publicat in Antena 3, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Ligile nord-americane de fotbal (NFL) şi de baschet (NBA) vor dona câte un milion de dolari Crucii Roşii din Statele Unite şi altor organizaţii, dorind astfel să contribuie la eforturile de redresare după trecerea uraganului Sandy.

„Această contribuţie, venită din partea celor 32 de cluburi şi a jucătorilor, va ajuta Crucea Roşie în eforturile sale de a servi oamenii cu nevoi din zonele afectate”, a declarat Roger Goodell, şeful NFL.

De asemenea, într-un comunicat al NFL şi al sindicatului jucătorilor se arată că „suntem încântaţi că proprietarii echipelor şi jucătorii şi-au unit forţele pentru a susţine comunităţiile şi familiile afectate de uraganul Sandy”.

Liga profesionistă de baschet a făcut de asemenea o donaţie de un milion de dolari, preşedintele NBA, David Stern, precizând că „echipele noastre şi jucătorii s-au alăturat Crucii Roşii şi altor organizaţii umanitare în eforturile de redresare şi de ajutare a familiilor şi comunităţilor afectate".

În afara acestor donaţii, au existat şi alte contribuţii separate din lumea sportului american. Astfel, Charles Woodson, jucător de fotbal american la Green Bay Packers, a donat 100.000 de dolari, echipa de baschet Orlando Magic a oferit un ajutor de 25.000 de dolari, iar cea de baseball New York Yankees a contribuit cu 500.000 de dolari.

Ligile nord-americane de fotbal (NFL) şi de baschet (NBA) vor dona câte un milion de dolari Crucii Roşii din Statele Unite şi altor organizaţii, dorind astfel să contribuie la eforturile de redresare după trecerea uraganului Sandy.

„Această contribuţie, venită din partea celor 32 de cluburi şi a jucătorilor, va ajuta Crucea Roşie în eforturile sale de a servi oamenii cu nevoi din zonele afectate”, a declarat Roger Goodell, şeful NFL.

De asemenea, într-un comunicat al NFL şi al sindicatului jucătorilor se ara

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 4 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Incendiu într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu / 9 copii s-au autoevacuat

News.ro acum 32 minute
Pompierii din Gorj intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu. ”Incendiu într-o camera la centru de educaţie incluzivă situat pe str. Dumbravă din mun. Tg Jiu.

Adrian Câciu: România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027 / Avem încă de recuperat pe Programele Regionale

News.ro acum 44 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, vineri, seară, că România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, gradul de absorbţie fiind în media eu

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Tiraspolul cere Chișinăului un acord comun către Rusia și Ucraina pentru tranzitul gazelor

Ziare.com acum 22 minute
Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate,

Un muzician celebru a fost nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada a refuzat să-i acorde violoncelului său preţios un loc în avion

News.ro acum o ora
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, la un pas să scape de închisoare. Ce au decis judecătorii

Ziare.com acum 39 minute
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis vineri, 13 decembrie, o contestaţie la executare depusă de omul de afaceri Dragoş Săvulescu şi au anulat condamnarea de cinci ani şi jumătate primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamai

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°