Un bărbat a fost găsit mort pe acoperişul laboratorului de analize medicale al Spitalului Orăşenesc din staţiunea Covasna, după ce a căzut de la etajul al doilea al unităţii sanitare, unde era internat de câteva zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Covasna, poliţiştii din staţiunea Covasna au fost sesizaţi, în noaptea de joi spre vineri, de către personalul Spitalului Orăşenesc despre faptul că un bărbat a fost găsit mort pe acoperişul laboratorului de analize medicale.
"Din cercetările efectuate de echipa operativă a reieşit că bărbatul s-a precipitat de la etajul al doilea al spitalului, unde a găsit un geam deschis, căzând pe acoperişul laboratorului, unde a fost găsit decedat de către personalul spitalului", se arată în comunicat.
De asemenea, s-a stabilit că bărbatul fusese internat în 30 octombrie, fiind diagnosticat cu multiple afecţiuni, între care tulburări circulatorii cerebrale, sechele AVC (accident vascular cerebral), confuzie mintală şi diabet zaharat dependent de insulină.
Un bărbat a fost găsit mort pe acoperişul laboratorului de analize medicale al Spitalului Orăşenesc din staţiunea Covasna, după ce a căzut de la etajul al doilea al unităţii sanitare, unde era internat de câteva zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Covasna, poliţiştii din staţiunea Covasna au fost sesizaţi, în noaptea de joi spre vineri, de către personalul Spitalului Orăşenesc despre faptul că un bărbat a fost găsit mort pe acoperişul laboratorului de analize medicale.
"Din cercetările efectuate de echipa operativă a reieşit că bărbatul s-a precipitat de la etajul al doilea al spitalului, unde a găsit un geam deschis, căzând pe acoperişul laboratorului, unde a fost găsit decedat de către pers