* diferenţa dintre eşaloane şi-a spus cuvântul * elevii lui Pânzaru au abordat jocul prea crispaţi pentru a spera la un rezultat pozitiv * duminică, de la ora 13.00, CF Brăila va juca pe Municipal cu Rapid CFR Suceava
Formaţia brăileană a avut o evoluţie modestă joi la Galaţi, a fost învinsă clar de Oţelul şi părăseşte această ediţie a Cupei României.
Dacă s-ar fi respectat prima regulă, aceea a tragerii la sorţi, CF Brăila ar fi trebuit să evolueze pe teren propriu şi în faţa propriilor suporteri, acolo unde elevii lui Pânzaru ar fi avut probabil o altă atitudine în joc, dar în deplasare la Galaţi brăilenii au avut o prestaţie şovăielnică. Iar marile lacune din apărare au fost speculate de experimentaţii jucători ai lui Viorel Tănase.
Faptul că a ajuns în optimi este o performanţă pentru CF Brăila, din păcate din această fază a competiţiei elevii lui Alin Pânzaru nu au ieşit cu fruntea sus. Două ocazii de gol în prima repriză
Prima ocazie a partidei a aparţinut brăilenilor, Ciocâlteu a şutat cu efect, Brăneţ a respins cu dificultate, mingea a ajuns la Bălţoi, însă atacantul CF-ului a fost fost blocat şi mingea a ieşit în corner.
Oţelul a preluat iniţiativa şi după trei şanse eşuate ale lui Iorga Viglianti şi Murgoci, în minutul 24 a deschis scorul. Pena a trimis o pasă pe culoar pentru Băjenaru, Spiridon a gafat şi mijlocaşul Galaţiului l-a driblat pe Leu şi a trimis mingea în poarta goală, era 1-0 pentru trupa lui Tănase.
Oţelul a forţat desprinderea, dar portarul Leu, ajutat şi de şansă, a reuşit să rezolve toate situaţiile grele la care a fost supus până la pauză. Portarul brăilean a deviat în transversală mingea trimisă cu capul de Viglianti (min. 31), iar două minute mai târziu a deviat peste poartă şutul aceluiaşi jucător. A urmat şutul lui Neagu (min. 39) apoi devierea neinspirată a lui Spiridon