Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardul lui Guma, Bodrug și Ioniță

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Trei deputați din cadrul Alianței pengru Integrare Europeană au găsit soluţia pentru a acumula mai mulţi bani la bugetul de stat. Ei propun reducerea de la 30% la 24% a accizei la ţigări, ceea ce va aduce în buget venituri de circa un miliard de lei

Parlamentul a adoptat, vineri, în prima lectură, cu voturile parlamentarilor din Alianţa pentru Integrare Europeană de guvernământ, un proiect de lege de micşorare de la 30% la 24% a accizelor la ţigările cu filtru, pe 1000 de bucăţi.

Documentul este promovat de deputatul liberal-democrat Veaceslav Ioniţă, preşedinte al comisiei pentru economie, buget şi finanţe, deputatul democrat Valeriu Guma şi deputatul liberal Oleg Bodrug. În nota de argumentare a necesităţii revizuirii acestei taxe, prin faptul că "această formulă va asigura în anul 2013 venituri bugetare de un miliard de lei din accize la produsele din tutun".

Cifra anunţată coincide practic cu cea planificată de Ministerul Finanţelor.

Democratul Valeriu Guma, care a prezentat documentul a amintit că politica fiscală pentru anul 2013 prevede o cotă de 30%, care ar fi determinat o creştere cu 13-15% a preţurilor la ţigările cu filtru, care vor ajunge a fi cu 25-35% mai scumpe decât produsele de acelaşi fel din Ucraina. În consecinţă aceasta ar putea provoca o creştere a contrabandei cu ţigări.

Totodată Valeriu Guma a menţionat şi faptul că datorită taxelor mai mari, preţul ţigărilor cu filtru creşte mai rapid ca acelor fără filtru.

Potrivit deputatului în prezent această diferenţă a ajuns la 700%.

În aceste condiţii soluţia este de a menţine accizul la un nivel de 24%.

De notat că în luna iulie, aceeaşi deputaţi au votat la propunerea Guvernului, majorarea de la 1 ianuarie 2013 a taxelor şi accizelor la ţigări.

Acum însă deputaţii AIE consideră că acea decizie a fost greşită.

Ministerul Finanţelor prognozează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 16 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°