Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STEAUA - DINAMO. Cum răspunde Ionel Dănciulescu acuzaţiilor aduse înaintea derbiului

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Atacantul lui DINAMO, Ionel Dănciulescu, s-a arătat extrem de deranjat de zvonurile conform cărora nu ar avea nicio problemă medicală şi că nu vrea să joace în derbiul cu STEAUA, programta duminică, în cadrul etapei a XIV-a a Ligii I.

"Eu mai am de jucat fotbal, chiar dacă le convine sau nu unora. Cred că o să mai joc un an de zile, să stea liniştiţi cei care îmi poartă sâmbetele. Vorbesc lucruri care nu sunt conforme cu realitatea. Important e să fiu sănătos, pentru că am avut ceva probleme, nu aşa cum vorbesc unele persoane neştiutoare, că nu aş fi avut nimic la picior. Mărturie stau ecografiile şi RMN-ul făcute. Cei care vorbesc în necunoştinţă de cauză să se informeze mai înainte. Să întrebe pe toată lumea ce fel de caracter sunt, am fost loial tot timpul acestui club. Nu pot spune de mine că nu am nimic la picior. Eu de obicei nu prea am avut accidentări, dar se întâmplă. Cei care vorbesc ar trebui să ştie că eu în 2008 am jucat cu fractură de piramidă nazală împotriva Stelei, când puteam să nu o fac. Dacă au să spună ceva să-mi spună în faţă, nu pe la colţuri. Ştiu eu foarte bine la ce mă refer. Nu vreau să spun, e mai bine aşa", a declarat Dănciulescu.

Jucătorul lui DINAMO se pregăteşte normal de câteva zile şi spune că este apt să joace în derbiul cu STEAUA: "Acum mă pregătesc normal de câteva zile, sunt ok. Vom vedea ce va fi, dacă voi juca sau nu. Eu voi încerca să-mi ajut echipa aşa cum am făcut-o de fiecare dată, chiar şi de pe bancă sau din tribune. Nu am fost niciodată un jucător problematic. Cei din conducere mă cunosc, am jucat de «n» ori accidentat pentru această echipă. Sunt lucruri care te deranjează. Eu îmi doresc ca atunci când mă voi lăsa de fotbal lumea să vorbească frumos de mine. E important pentru mine. Dacă nu le convine unora să-mi spună în faţă. Nu e frumos. Sunt vorbe pe care le aud şi nu-mi plac. Nu e important dacă jo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 37 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum o ora
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mirosul de marijuana îi deranjează piloții de F1 la Marele Premiu din Las Vegas / Perez: „Pe pistă este extrem de puternic, îl poți mirosi peste tot” / ”Dacă ne-ar testa antidrog pe noi, piloții, am fi depistați pozitiv, jur”

G4Media acum o ora
Piloții Red Bull și Williams au semnalat problema mirosului de marijuana, care se simte peste tot în zona în care se desfășoare Marele Premiu din Las Vegas, scrie Corriere della Sera. Aici, în Nevada, marijuana este legală Sergio Perez, pilotul mexi

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°