Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din această lună se vor acorda bursele pentru elevii şcolilor profesionale

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Elevii care frecventează învăţământul profesional vor putea beneficia, lunar, de o bursă profesională în valoare de 200 de lei. Plata se va face însă începând de abia din această lună, retroactiv pentru luna septembrie.

Bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al cărui cuantum poate fi modificat anual prin hotărâre a Guvernului. Bursa se va acorda în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale. Nu vor beneficia de bursă, pentru anii de studiu pe care îi repetă, elevii declaraţi repetenţi. De la prevedere se exceptează cazurile de prelungire a studiilor din motive medicale. „Elevii din învăţământul profesional nu pot beneficia simultan de bursa profesională şi de sprijinul financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială Bani de liceu. În judeţul Arad există şapte şcoli profesionale“, ne-a declarat profesoara Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Clasele din Arad au următoarele ca­lificări: mecanic auto; electrician exploatare joasă tensiune; preparator produse din carne şi peşte; zugrav-ipsosar-vopsitor-tapetar; frezor, rabotor, mortezor; sculer, matriţer; tâmplar universal; frizer-coafor-manichiurist-pedi­chiu­rist; bucătar- ospătar.

Bursa profesională nu se va acorda pe o perioadă de o lună dacă elevul înregistrează mai mult de zece absenţe nemotivate în luna precedentă, nu se va acorda, pe o perioadă de trei luni, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea notei la purtare sub 7, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar sau dacă elevul înregistrează cel puţ

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°