Are doar nouă anişori şi tot ce vrea este să fie sănătos într-o bună zi şi să aibă mâncare pe masă. Nu cere mult, dar mama lui simte că fiul ei îi cere impo sibilul. Banii pentru tratamente nu există, iar mâncarea se împuţinează şi ea, o dată cu venirea anotimpului rece. Din fericire, de acum a ieşit soarele şi pe strada lor!
Campania „O şansă copiilor de la ţară” dovedeşte încă o dată că fiecare dintre noi poate face o minune cu un gest mic. Ionuţ Costache, băiatul din comuna Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, care suferă de distrofie musculară progresivă de tip Duchenne (slăbirea progresivă a muşchilor) a primit bicicleta cu roţi ajutătoare de la unul dintre cititorii noştri. A fost, poate, cea mai mare bucurie din viaţa lui. A avut puţine jucării până la vârsta asta, rupte şi reînchegate, iar o bicicletă era doar un vis cu şanse mici să devină realitate, pentru că banii au fost mereu o problemă pentru familia lui. CAMPANIE EVZ. Drama unei mame sărace: „E mic, dar fiul meu trebuie să muncească”
„Acum simt şi eu senzaţia aceea pe care o ai când alergi. Eu nu pot să alerg din cauza picioarelor mele bolnave”, ne-a spus copilul, emoţionat de darul primit.
Profesorii lui de la şcoală văd că băiatul, pe lângă faptul că e foarte bun la carte, are un talent înnăscut şi, cu siguranţă, zic ei, îşi va câştiga pâinea din asta. Are zeci de coli desenate sau pictate cu imagini din sat, case, câmpuri, cerul înstelat sau luminat puternic de soare.
CAMPANIE EVZ. A cântărit 900 de grame la naştere. Cât trei portocale
Ne amintim cum, la prima întâlnire cu Ionuţ, el ne-a prezentat portretul de care este cel mai mândru, cel al asistentei de la spitalul unde merge la tratamente, doamna Dana de la „Ergoterapie”. N-a mai mers de ceva vreme la recuperare, pentru ca banii de drum au lipsit dureros de mult timp.
Mama lui Ionuţ s-a rugat în fiecare seară pent