Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Ganea, tatăl tânărului anchetat pentru sex cu o minoră de 12 ani, săltat în timp ce cumpăra tăcerea familiei fetei

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Suceveanul Constantin Ganea, tatăl lui Tudor Filip Ganea, tânărul în vârstă de 34 de ani cu dosar penal sub acuzaţia că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 12 ani, a fost săltat ieri de poliţie în timp ce îi oferea două mii de euro mamei minorei, pentru ca aceasta să-şi schimbe declaraţiile în faţa anchetatorilor. Din ancheta poliţiei rezultă că bărbatul a promis familiei, în schimbul tăcerii, 10.000 de euro, tranşa de două mii de euro de ieri fiind a doua, după o alta de nu mai puţin de 6.000 de euro.

Poliţiştii au descins ieri, în jurul orei 10.30, în barul Underground din centrul Sucevei, unde, susţin anchetatorii, Constantin Ganea îi oferea 2.000 de euro Mariei Dumitru, mama minorei de 12 ani. Poliţiştii au intrat pe fir după ce au avut informaţia că bărbatul i-a dat femeii 6.000 de euro la mijlocul lunii octombrie.

Constantin Ganea, soţul Doinei Ganea Motan, directorul medical al Spitalului Judeţean, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „instigare la mărturie mincinoasă”. Imediat după ce a fost săltat de poliţişti, Constantin Ganea a acuzat o stare de rău, fiind dus la Spitalul Judeţean Suceava. Anchetatorii au decis ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.

Acuzat că avea relaţii sexuale cu minora de şase luni

În seara zilei de 3 octombrie a.c., la Spitalul Judeţean Suceava a ajuns o minoră în vârstă de 12 ani, aflată în stare avansată de ebrietate şi care, susţinea familia, a fost violată. Medicii au stabilit ulterior că fata prezenta o deflorare mai veche iar din declaraţiile adunate de anchetatori a rezultat că tânărul de 34 de ani şi minora de 12 ani aveau o relaţie de aproximativ şase luni de zile. Cum este vorba de o minoră, cu atât mai mult sub 14 ani, inclusiv actul sexual atrage răspundere penală. În aceste condiţii, Tudor Filip Ganea s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°