Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mulţi ani Teatrului Metropolis!

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Teatrul Metropolis, cu arhitectura sa între Hundertwasser şi Gaudi

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1.500 de reprezentaţii, în doar 5 ani de activitate ai Teatrului “Metropolis”. Un teatru ca o planetă a poveştilor dăruită sufletului fiecărui spectator, un teatru ca un talisman magic pentru încercările umane de azi şi dintotdeauna, un teatru în care filosofia vieţii devine joc, tot aşa cum jocurile vieţii se transformă în înţelepciune, bun-simţ şi filosofie umană.

“Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii ce înseamnă să dăm viaţă unui teatru, să-l creştem, să-l iubim şi să credem în el aşa cum credem în noi înşine. Teatrul este poezia desprinsă din carte, devenită omenească. Iar pentru ca minunea să se înfăptuiască e nevoie ca sala să fie locuită. Locuitorii sălilor de spectacol sunt cei cărora le mulţumim pentru viaţă. Ei fiinţează teatrul, iar în absenţa lor acesta ar fi doar o sala goală”, declară directorul teatrului, George Ivaşcu.

Teatrul “Metropolis” este unicul teatru de proiecte din Bucureşti şi unul dintre puţinele de acest fel din România. Pe afişele lui figurează numele celor mai importanţi actori români, dar şi numele unor tineri extrem de talentaţi. Până în acest moment, Teatrul a demonstrat nu doar capacitatea de a impune pe piaţă o instituţie de cultură, ci şi necesitatea existenţei sale.

George Ivaşcu, cu acelaşi aer ca Chaplin

Într-un timp relativ scurt, Teatrul “Metropolis” a câştigat recunoaşterea publicului datorită proiectelor sale. Aici au montat regizori celebri precum: Radu Beligan, David Esrig, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Laszo Bocsardi, Mihai Măniuţ

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 45 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 5 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°