Filiala Olt a Partidul Poporului-Dan Diaconescu şi-a lansat, vineri - 2 noiembrie, candidaţii la alegerile parlamentare din luna decembrie în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul formaţiunii din Slatina.
În lipsa preşedintelui interimar Radu Orzaţă, atribuţiile de gazdă au fost preluate de către prim-vicepreşedintele Teiu Păunescu, consilier judeţean şi om de afaceri. Candidat, totodată, la un colegiu electoral pentru Senat, Păunescu şi-a prezentat colegii alături de care se va arunca în bătălia electorală şi, apoi, cu toţii au expus problemele pe care le consideră stringente în unităţile teritoriale unde vor candida. Atacurile verbale virulente la adresa adversarilor politici au fost deliciul întregii prezentări.
Echipa cu care organizaţia judeţeană Olt a PP-DD se prezintă la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie este alcătuită atât din persoane cu ştate vechi în politică, dar şi din nou-veniţi. Astfel, pentru Camera Deputaţilor, partidul menţionat îi va avea ca reprezentanţi pe Ion Zăuleţ - Colegiul 1, Constantin Nedelea - Colegiul 2, Cătălin Victor Trifu - Colegiul 3, Jenel Copilău - Colegiul 4, Dumitru Niculescu - Colegiul 5, Gheorghe Bondoc - Colegiul 6, Adam Luminiţa Pachel - Colegiul 7.
Pentru Senat vor candida: Marian Florescu - Colegiul 1, Teiu Păunescu - Colegiul 2 şi, respectiv, Mircea Vântu pe Colegiul 3.
Dintre aceştia, doar câţiva sunt cunoscuţi publicului datorită activităţii anterioare ca politicieni sau oameni de afaceri. Este vorba despre Constantin Nedelea, fost primar al oraşului Scorniceşti între 2008-2012 din partea PNL, trecut apoi la PSD pe listele căruia a pierdut în această vară. Jenel Copilău a fost o perioadă senator, apoi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean între 2000-2004, preşedinte al aceleiaşi instituţii în perioada 2004-2008 şi subprefect între aprilie 2011 - mai 2012 s