Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnirile ZV. Liviu Mureşan: „Patru idei utile în relaţia cu China”

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Din fericire, pentru europeni, de regulă, o vizită în China începe pe calea aeriană, din spatele hublourilor avionului fiind vizibilă frontiera dintre zi şi noapte, munţii impunători ai celui mai populat stat din lume, norii albi, ce premerg aterizarea la Beijing. Oficial – capitala unui stat socialist.

Neoficial – metropola ţării care suflă, pe plan economic, în ceafa superputerii lumii – Statele Unite. Cu aceste imagini personale l-am invitat la un dialog pe dr. Liviu Mureşan, preşedintele Fundaţiei EURISC. Un conaţional tenace, care, în această toamnă, a avut parte de o experienţă de interes general, în Republica Populară Chineză.

O tradiţie stabilită în 1995

- Este la modă aţintirea ochilor spre Asia. Aţi urmat exemplul Casei Albe?

- Nostimă punere a subiectului dialogului nostru într-o ecuaţie evident jurnalistică. Ei bine, adevărul este altul. Există o tradiţie – începută în anul 1995 – a vizitelor anuale, între Fundaţia EURISC şi Institutele Chineze pentru Relaţii Internaţionale Contemporane CICIR – principala instituţie chineză care realizează studii strategice pentru Consiliul de Stat şi administraţia centrală. Aceste întâlniri sunt pentru schimburi de idei, pe probleme internaţionale şi pentru înţelegerea intereselor şi punctelor de vedere ale celor două ţări. Într-un an ne vedem la Bucureşti şi în cel următor la Beijing.

Programul incluzând întâlniri cu membri ai guvernului, ai sectorului academic, ai ONG-urilor şi institutelor de cercetare din ţara gazdă. Am avut onoarea şi plăcerea de fi însoţit în China de ambasadorul Sergiu Celac, directorul Institutului Român pentru Studii Internaţionale, de generalul Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut, vicepreşedinte al Fundaţiei EURISC şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Exploratorilor Spaţiali; şi de Alexandru Georgescu, cercetător în cadrul fundaţiei noastre.

- A meritat

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

6 ianuarie 2025, Boboteaza. Tradiții și obiceiuri în Romania

HotNews acum 42 minute
„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”. Puține zile din an au așa de multe semnificații și sunt însoțite de nenumărate credințe și superstiții

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Globurile de Aur: „Emilia Perez" şi „The Brutalist" au dominat ceremonia

Mediafax acum 21 minute
„Emilia Perez" a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună comedie muzicală, cel mai bun film străin şi cel mai bun cântec. În plus, Zoe Saldana a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, potrivit Sky News. Momentul cel ma

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 8 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Bacteriile rezistente la antibiotice ar putea ucide 40 de milioane de oameni până în 2050

Mediafax acum 21 minute
În prezent, aproximativ un milion de oameni mor anual din această cauză, iar cifrele sunt în creştere, notează The Guardian. Situaţia este deosebit de îngrijorătoare pentru persoanele în vârstă. Din 1990, rata mortalităţii cauzată de bacteriile rezi

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°