Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răpitorii au cerut 100.000 de euro pentru a-i elibera pe sucevenii sechestraţi în India

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Pretenţiile se pare că au fost transmise familiei suceveanului Ion Hânţar, unul dintre cei doi români răpiţi în sudul ţării asiatice.

Răpitorii din India ai celor doi suceveni au cerut o răscumpărare de aproximativ 100.000 de euro.

Acest lucru se pare că a fost transmis familiei lui Ioan Hânţar, patronul firmei Supermag Imperial Câmpulung Moldovenesc, cu punct de lucru în localitatea suceveană Slobozia-Milişăuţi.

Hânţar a fost răpit şi sechestrat alături de un al angajat al firmei sale, Vasile Mireuţă, un bărbat cu domiciliul în zona Fălticeni.

Între timp, în cursul serii de ieri, 2 noiembrie 2012, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că cei doi suceveni au fost eliberaţi şi că se întorc în ţară.

Hânţar şi Mireuţă erau plecaţi în străinătate pentru a aduce materie primă pentru fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia şi se pare că au avut o serie de divergenţe cu unul dintre partenerii din India.

Traseul lui Hânţar şi al partenerului său a fost ceva mai complicat. Iniţial, cei doi au plecat în Dubai, iar mai apoi au luat o cursă aeriană spre statul Kerala, din India.

Soţia lui Nelu Hânţar a negat că ar exista vreo problemă, la fel cum au procedat şi angajaţii firmei Supermag Imperial, probabil la sfatul reprezentanţilor Serviciului de Informaţii Externe şi ai Ministerului Afacerilor Externe.

Nelu Hânţar, patronul fabricii de reşapat cauciucuri de la Slobozia, este un personaj destul de controversat în Suceava. Societatea pe care acesta o conduce s-a aflat în centrul unor scandaluri economice, în urmă cu câţiva ani acesta fiind cercetat penal pentru evaziune fiscală.

După o perioadă de relativă linişte, Nelu Hânţar a revenit din nou în centrul atenţiei. O explozie urmată de un incendiu puternic s-a înregistrat la sediul din Slobozia al firmei. Cu acel prilej, doi muncitori şi-au pierdut viaţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°