Kate Moss i-a rugat pe prietenii ei să îi "aranjeze" o întâlnire cu Jamie Hince, după ce a văzut o fotografie a muzicianului, în timp ce naviga pe internet.
Modelul în vârstă de 38 de ani s-a căsătorit cu Jamie Hince, solistul trupei The Kills, în 2011. Ea spune că a insistat să îl cunoască pe viitorul ei soţ, în anul 2007, întrucât îi plăcea foarte mult fotografia acestuia pe care o văzuse pe internet.
"Jamie e minunat. Pur şi simplu mi-a ieşit în cale. Eram în casa unor prieteni, în sudul Franţei, şi ne uitam la fotografii cu bărbaţi pe internet. Dintr-o dată, l-am văzut pe el şi am spus: «Îmi place cum arată el!». Un prieten ne-a aranjat o întâlnire. S-a prezentat la întâlnire şi am petrecut următoarele patru zile împreună", a declarat Kate Moss.
"Într-o dimineaţă, după ce ne-am trezit, l-am întrebat dacă vrea un sandviş cu şuncă. A început să râdă. Nu ştiam că el este vegan. Nu devenise vegan cu mult timp în urmă. L-am «vrăjit» cu sandvişul cu şuncă", a adăugat modelul britanic.
Kate Moss, care are deja o fiică în vârstă de 10 ani, Lila Grace, dintr-o relaţie precedentă cu Jefferson Hack, spune că s-a îndrăgostit imediat de Jamie Hince, întrucât are foarte multe lucruri în comun cu acesta.
"Da, m-am îndrăgostit imediat de el. Îi plac aceleaşi lucruri care îmi plac şi mie şi are acelaşi simţ al umorului ca şi mine. E chiar amuzant. Şi la fel de ţâfnos ca şi mine uneori", a declarat Kate Moss în acest interviu acordat revistei Vanity Fair.
Devenită celebră după ce a pozat într-o reclamă din anii '90 pentru Calvin Klein, alături de Mark Wahlberg, Kate Moss este un top model britanic de succes, care a apărut pe copertele a peste 300 de reviste de modă din întreaga lume. Ea este cunoscută pentru înălţimea sub standardele impuse în lumea modei, pentru apariţiile în numeroase campanii publicitare, pentru relaţiile personale zbuc