Dumitru Sechelariu, finanțatorul echipei FCM Bacău, a pus tunurile pe Gigi Becali, patronul Stelei, dar și pe Mircea Sandu, președintele FRF. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Dumitru Sechelariu îl acuză pe șeful FRF că nu pune în aplicare o decizie a TAS care obligă Steaua să plătească suma de 800.000 de euro clubului băcăuan, ca urmare a transferului jucătorului Eugen Baciu. De asemenea, Sechelariu l-a criticat dur și pe fostul său prieten Gigi Becali.
„E inadmisibil ca FRF să nu pună în aplicare sentința venită de trei luni de la TAS! Mircea Sandu are obligații morale față de Gigi Becali! Steaua are să ne dea un milion de euro, cu tot cu cheltuieli de judecată.
Becali a zis că TAS este un tribunal de corupți. Cine nu-i dă lui câștig de cauză, e corupt! E inadmisibil așa ceva, din partea unui europarlamentar.
Federația nu mai are niciun stăpân, președintele ei ia măsuri doar după bunul plac. Becali este un escroc sentimental, el vrea să-l mituiască și pe Dumnezeu! De opt ani, Gigi Becali nu mai înseamnă nimic pentru mine.
Mai devreme sau mai târziu, Becali va trebui să plătească. Poate ne trezim cu o surpriză, ca Steaua să fie exclusă din Europa, sau să fie dezafiliată”, a spus Dumitru Sechelariu, la Sport Total FM.