Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ. Băieţii deştepţi, TAROM-ul şi austriacul

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Spre disperarea unor "băieţi deştepţi", Evenimentul zilei a stricat jocurile care urmau să se facă la TAROM.

Evident, compania TAROM - altădată mândria României - trebuie restructurată. În 2011 a înregistrat pierderi de 260 milioane de lei, iar în perioada 2009 - 2011, TAROM a acumulat datorii de 144 milioane de euro. O gaură uriaşă pe care statul român nu şi-o poate permite. Nu cred că a fost vorba de un prost management, ci de un jaf organizat! Ca şi alte companii de stat, bine căpuşată!

Compania TAROM se află între societăţile cu capital majoritar de stat la care, potrivit condiţionalităţilor din acordul cu Fondul Monetar Internaţional, trebuie instalat un management privat, pentru eficientizarea activităţii. Da, asta ne-a cerut FMI şi Banca Mondială. Băi, românilor, dacă cu managementul de stat nu merge, treceţi pe privat. "Să trăiţi! Am înţeles!", s-a auzit iniţial de la Bucureşti. După care au început calculele, căutarea de soluţii. Privat, privat, dar cum să scăpăm din mână aşa ceva? Diferenţa între formă şi fond e dezbătută de pe vremea lui Titu Maiorescu, dar ai noştrii au aplicat-o strălucitor la TAROM. Da, au pus un management privat, dar controlat politic. Au fost aleşi oameni capabili, dar fiecare are un sprijin politic. Aţi văzut cum am rezolvat-o noi: deştept, în stil românesc. Am încercat să împăcăm şi capra şi varza. Să închidem gura FMI şi Băncii Mondiale, dar să nu pierdem controlul unui companii gigantice!

Evenimentul zilei a intrat pe fir şi a început o anchetă jurnalistică. Başca cei de la Realitatea TV şi Ziua. Şi ce s-a descoperit? Minune, mare minune. Austriacul Heinrich Vystoupil, desemnat manager general şi prezentat un fel de Traian Vuia al aviaţiei, un Albert Einstein al zborului a omis în CV-ul său să menţioneze că a lucrat la Blue Air ca director de vânzări. Mai pe româneşte, fostul manager pentru România al Austrian Airl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 4 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Dezastru pentru armata lui Zelenski. Ucraina a pierdut aproape 50% din Kursk

Ziare.com acum 17 minute
Volodimir Zelenski primește lovitură după lovitură. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk, pe care l-a cucerit în august. Informația a fost transmisă de o sursă militară ucraineană de rang înalt, citată de The Guardian.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 2 ore
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 28 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 6 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°