Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Momentul adevărului pentru Săpunaru! Faţă în faţă cu unul dintre candidaţii la Balonul de Aur!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Fundaşul român îl va avea azi ca adversar pe unul dintre cei mai mai buni fotbalişti ai momentului.

Cristian Săpunaru trăieşte o experienţă de vis în Spania! El a lăsat-o pe FC Porto pentru a se duela în Spania cu cei mai buni fotbalişti din lume, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo. Astăzi, primul la rând este portughezul, căruia trebuie să-i facă faţă în marcaj direct, aşa cum s-a mai întâmplat în urmă cu trei ani.

E titular meci de meci la Zaragoza

Fundaşul român în vârstă de 28 de ani este din ce in ce mai apreciat la Zaragoza, noua sa echipă, unde s-a impus ca titular „bătut în cuie". După ce în primele trei etape, acesta n-a jucat deloc, Săpunaru s-a acomodat şi din etapa a patra a Primerei Division, a devenit integralist meci de meci. Cu contribuţia sa, Zaragoza a ajuns până pe locul 9 în campionat, la doar câteva puncte distanţă de cupele europene, dar greul abia acum începe pentru micuţa echipă din Aragon.

Diseară, de la ora 21.00, pe Santiago Bernabeu (în direct pe DigiSport), Zaragoza trebuie să reziste taifunului dezlănţuit de trupa lui Jose Mourinho, care nu-şi mai permite paşi greşiţi dacă vrea să se apropie de Barcelona. Iar pentru Cristi Săpunaru, misiunea este una şi mai grea, pentru că urmează să-l aibă adversar direct şi om de marcat pe starul Cristiano Ronaldo, pericolul numărul 1 din tabăra madrilenilor.

În 2009 l-a anihilat pe Ronaldo în Liga Campionilor

Cum îi va ţine românul piept super-jucătorului care a marcat deja 11 goluri în acest sezon de Primera, rămâne de văzut. Cert este însă că Săpunaru nu dă prima dată piept cu portughezul.

În sferturile ediţiei 2008-2009 a Ligii Campionilor, pe când Săpunaru juca la FC Porto, iar Cristiano Ronaldo la Manchester United, acest duel a avut loc de două ori, o dată în turul de pe Old Trafford, terminat 2-2, iar a doua oară în returul de pe Dragao, încheiat 0-1. La

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump: Putin ar accepta trupe europene defăşurate în Ucraina ca forţe de menţinere a păcii

Mediafax acum 3 ore
„Da, el va accepta asta. I-am pus această întrebare”, a spus Trump în Biroul Oval. El a adăugat că trupele vor merge în Ucraina pentru a se asigura că „totul este urmat în mod corespunzător”. „Trupele ar putea merge în Ucraina în calitate de pac

BREAKING | SUA votează împotriva rezoluției ONU care condamnă războiul declanșat de Rusia în Ucraina

Wall-Street.ro acum 3 ore
SUA s-au alăturat Rusiei și a votat împotriva unei rezoluții a Adunării Generale a ONU care condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei, o schimbare uluitoare a poziției pe care SUA o avea de ani buni în această privință, scrie CNN. Votul împotriva

Legendara Roberta Flack, câștigătoare a patru premii Grammy, a murit la 88 de ani. „A doborât granițele și recordurile”

HotNews acum 3 ore
Roberta Flack, câștigătoare a patru premii Grammy, ale cărei melodii „The First Time I Ever Saw You” și „Killing Me Softly With His Song” au dominat topurile în anii `70, s-a stins din viață luni la vârsta de 88 de ani, a anunțat publicista ei, potr

Ciolacu, despre rezoluţiile la ONU: Decizia finală îi aparţine preşedintelui interimar, Ilie Bolojan

Mediafax acum 8 ore
„Este vorba despre o rezoluţie înaintată de către Statele Unite ale Americii, către Consiliul de Securitate şi mai este vorba de o rezoluţie care va urma să fie înaintată a Adunării Generale. Două lucruri total diferite. Am spus şi azi dimineaţă şi

Când vrea turcul, i se dă: şpagă de 50.000 de euro pentru teren cu ieşire la apă

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unor documente studiate de MEDIAFAX în dosarul caracatiţei din Portul Constanţa, din 15 noiembrie 2024 până în prezent, în virtutea unei relaţii vechi, de aproximativ 30 ani, Aktimus Munur Muberra, cetăţean de naţionalitate turcă, a iniţiat

Untul va fi şi mai scump de Paşte

Ziarul Financiar acum 59 minute
În Polonia, în ciuda intervenţiei guvernului, preţul untului continuă să crească, notează Rzeczpospolita. În ianuarie, preţul acestuia a fost cu aproape 30% mai mare în termeni anuali. Preţul produsului a crescut semnificativ de luni întregi, în pof

Antonescu, despre afirmaţia lui Georgescu: Este o aberaţie fascistă

Mediafax acum 4 ore
„A nu participa la o dezbatere cu preopinenţii tăi este o lipsă de respect, nu faţă de ei, ci faţă de cetăţenii acestei tăi, care au dreptul să vadă ce ai în cap, ce vrei să faci într-un dialog cu ceilalţi, nu vorbind singur. În al doilea rând, dă ş

Crin Antonescu, atac dur la Călin Georgescu: A obținut în condiții dubioase 2 milioane de voturi. Această pretenție, că tot poporul este acela care l-a votat sau care îl ascultă acum, este o pretenție fascistă

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL și UDMR pentru funcția supremă în stat, Crin Antonescu, îl critică în termeni duri pe Călin Georgescu, despre care spune că a obținut ”în condiții dubioase” două milioane de voturi la primul tur al alegerilor de anul

STENOGRAME. Caracatiţa din portul Constanţa. ”Eu te susţin până-n pânzele albe!". Ion Dumitrache, şeful organizaţiei municipale PSD Constanţa, promitea directorului intevenţii la nivel înalt pe lângă Mihai Tudose şi Paul Stănescu

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Ion Dumitrache, liderul PSD Constanţa, este acuzat că şi-a folosit funcţia pentru a obţine avize favorabile firmelor sale şi pentru a o numi pe Otilia Ifimov director în Administraţia Porturilor Maritime. Află mai multe aici: Caracatiţa din

Ucraina are toate șansele să adere la UE înainte de 2030, dacă va continua "în acest ritm și cu această calitate", spune Ursula von der Leyen

Ziare.com acum 4 ore
Dacă în NATO nu se știe când va putea intra sau dacă va intra vreodată, Ucraina este mai mult ca sigură că va adera la Uniunea Europeană. Și poate chiar mai devreme decât se aștepta. În marja summitului de la Kiev, organizat în ziua în care se împli

Vremea

București
acum

-5°
mar.

-6°/2°
mie.

-2°/5°
joi

0°/8°
vin.

4°/6°
Iasi
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/4°
vin.

3°/8°
Constanta
acum

-5°
mar.

-5°/4°
mie.

1°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-1°/7°
mie.

0°/8°
joi

2°/11°
vin.

3°/9°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/13°
vin.

3°/7°