Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (98)
___________________________
19 aprilie 1987 - Paştele
Respirăm împreună aerul înroşit al primei zile de Paşti. Sărbătoarea ouălor sfinţite se întâmplă tot în casa noastră. Aceeaşi prieteni, la care se adaugă o altă familie de intelectuali de rasă din Calea Moşilor, Rodica şi Alexandru Chiriacescu. Aceeaşi poezie a tentativei de stare normală.
20 aprilie 1987 - Manolescu şi Simion despre Săraru
Începe ultimul meu trimestru de licean. Clasa a XII-a a trecut mai repede decât toţi anii de până acum. Zi călduroasă şi plină de drumuri. Mai întâi, am fost să îi luăm Andreei haine pe măsură, cu A.P. şi Bobi, la "Romarta”, apoi doar eu şi tata am traversat oraşul până la Casa Scânteii, unde l-am întâlnit pe directorul de producţie al tipografiei, domnul Coman, un om extraordinar, căruia A.P. i-a şi dedicat atâtea versuri în cărţi.
În faţa Casei Scânteii, A.P. se întâlneşte şi discută cu Nicolae Manolescu şi cu Eugen Simion. Ulterior, coboară din biroul său de la revista "Magazin” pe care o conduce, mai tânărul critic Alex ştefănescu. I-am telefonat pe interior să-l invit jos, la întâlnirea cu cei doi titani, ştiind cât de mult doreşte să îi fie apropiat lui Nicolae Manolescu. Întrucât nu a răspuns, am urcat şi l-am luat personal din biroul său.
A.P. îl întreabă pe N. Manolescu de ce se ambiţionează să nu scrie nici un rând despre proza lui Dinu Săraru. Obiectivitatea literară merită sacrificată doar pentru satisfacţia de a-l ignora pe un contemporan cu altă atitudine politică? - întreabă A.P. Domnul Manolescu răspunde destul de sec, dorind să încheie un subiect care nu-i place: fiindcă n-are talent! A.P. continuă: dar de Bujor Nedelcovici ai scris şi continui să scrii. Crezi, într-adevăr, că S
