Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava are un nou director. Este vorba de medicul veterinar Octavian Ilisoi, care a fost numit cu titlu interimar până pe 31 decembrie 2012. Ordinul de numire al noului director al DSVSA Suceava a fost trimis ieri de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar Octavian Ilisoi va începe munca efectiv începând de luni, 5 noiembrie.
Noul şef al DSVSA Suceava vine din mediul privat, dar în urmă cu câţiva ani a cochetat şi cu instituţiile statului. Mai exact, timp de cinci ani, Octavian Ilisoi a deţinut funcţia de inspector-şef al Autorităţii Hipice Naţionale.
Octavian Ilisoi deţine un lanţ de farmacii şi clinici veterinare în mai multe judeţe din Moldova, dar şi o firmă de distribuţie a medicamentelor veterinare şi hrană pentru animale.
„Îmi doresc să modernizăm această profesie şi să venim în sprijinul producătorilor din industria de profil, dar şi al crescătorilor de animale din judeţ”, a declarat medicul veterinar Octavian Ilisoi.
Acesta îl înlocuieşte la conducerea DSVSA Suceava pe Cornel Ţehaniuc, care ocupa funcţia de director, tot cu titlu interimar, de câteva săptămâni.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava are un nou director. Este vorba de medicul veterinar Octavian Ilisoi, care a fost numit cu titlu interimar până pe 31 decembrie 2012. Ordinul de numire al noului director al DSVSA Suceava a fost trimis ieri de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar Octavian Ilisoi va începe munca efectiv începând de luni, 5 noiembrie.
Noul şef al DSVSA Suceava vine din mediul privat, dar în urmă cu câţiva ani a cochetat şi cu instituţiile statului. Mai exact, timp de cinci ani, Octavian Ilisoi a deţinut funcţia de inspector-