Un bebeluş de şase săptămâni care cântărea doar două kilograme, deşi greutatea lui normală trebuia să fie cel puţin dublă, a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, medicii stabilind că este subnutrit şi că arată „ca un schelet pe care mai este doar pielea".
Directorul adjunct al unităţii sanitare, dr. Cristina Căliman, s-a declarat îngrozită după ce l-a văzut pe copil, ea menţionând că doar în manualele de la facultate a întâlnit asemenea situaţii, transmite corespondentul Mediafax. „Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva, doar în cărţile de medicină mai erau copii cu o stare biologică aşa de degradată. Arată ca un schelet pe care mai este doar pielea", a spus Cristina Căliman.
Bebeluşul a fost adus cu o ambulanţă de la spitalul din Motru, unde mama acestuia, în vârstă de 37 de ani, s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, după ce a observat că micuţul respira tot mai greu. „I-am dat să mănânce vineri seara, piept, l-am schimbat peste noapte, iar de dimineaţă, când să-l schimb din nou, nu mai respira normal. L-am văzut slab, am mai întrebat doctorii, dar îmi ziceau că până la trei luni poate face icter, că aşa e el mai slăbuţ", a declarat Victoria Loredana Iacob, mama bebeluşului.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a solicitat de la Craiova o ambulanţă neonatologică, în care condiţiile de transport pentru astfel de situaţii sunt deosebite, echipajul medical preluând pacientul de două kilograme sâmbătă după-amiază.
Caz nemaiîntâlnit în ultimii 23 de ani
Medicul Elena Popescu, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a precizat corespondentului Mediafax că situaţii de acest gen a mai întâlnit doar înainte de 1989, când copiii erau subnutriţi din cauza lipsurilor alimentare.
„Mamele le mai dădeau atunci lapte de vacă, lapte care nu este indicat pentru cei mici. Nu a