Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisori "de prezentare" ale unor candidaţi USL, primite în cutiile poştale. "Am considerat că este obligaţia mea să-i fac pe oameni să mă cunoască"

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 · ·

Ploieştenii care locuiesc în zona de sud a municipiului, ce formează Colegiul uninominal 10 au primit, în cutiile poştale, câte o scrisoare din partea celor doi candidaţi ai USL pe acest colegiu, Ion Eparu pentru Camera Deputaţilor şi Augustin Mitu pentru Senat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scrisorile, în format A4, pe hârtie lucioasă şi color, conţin pe o parte fotografia candidatului, un CV şi sigla USL, iar pe cealaltă parte un mesaj care începe cu "Dragi ploieşteni".

În cuprinsul scrisorii, candidatul Ion Eparu, preşedinte al PSD Ploieşti şi profesor universitar, se prezintă drept "un politician atipic" care nu a învăţat până acum "lecţia pe care mulţi se chinuie să i-o predea: aceea că, în politică, nu poţi câştiga niciodată dacă nu promiţi".

Contactat telefonic, Ion Eparu a declarat corespondentului MEDIAFAX că a scris acea scrisoare singur, literă cu literă, de la început până la sfârşit şi că ideea de a trimite astfel de scrisori aparţine echipei sale de campanie.

Eparu a explicat că staff-ul său a făcut sondaje la nivelul colegiului şi a constatat că este o persoană cu multă notorietate, dar că "este loc şi de mai bine".

"Este o scrisoare de prezentare. Am considerat că este obligaţia mea de competitor electoral să-i fac pe oameni să mă cunoască", a mai explicat Ion Eparu referindu-se la scrisoarea trimisă ploieştenilor, care se încheie cu sintagma "cu respect şi dragoste".

Cel de-al doilea candidat care a trimis scrisori în Ploieşti, Augustin Mitu, este tot membru PSD şi candidează în acelaşi colegiu la Senat. Mitu se prezintă drept "un om realizat din punct de vedere profesional" a cărui cea mai mare împlinire este familia. Despre promisiuni, Augustin Mitu spune: "Ştiu bine ce stă în puterea mea. Eu pot promite doar că mesajul vostru va ajunge acolo unde se caută soluţii pentru ca dreptatea şi adevărul să înv

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 5 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 10 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 7 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 6 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 4 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 7 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 10 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Directoratul de Securitate Cibernetică avertizează: Risc cu impact ridicat Malware livrat prin Google Calendar / Cum este realizat atacul

News.ro acum 7 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avettizează, vineri, cu privire la o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor t

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

6°/10°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

7°/13°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°