Exploatarea ilegală de balast din albia râului Suceava de către angajaţii SC Test Prima SRL în zona Bilca-Vicovu de Sus a intrat şi în atenţia comisarilor Gărzii de Mediu Suceava. Aceştia au mers ieri la faţa locului pentru a verifica actele şi autorizaţiile pe care firma lui Viorel Juravle le deţine. Aşa cum era de aşteptat, autorizaţia de mediu pentru perimetrul unde avea loc jaful nocturn era anulată.
„Societatea obţinuse autorizaţie de mediu în mai 2011 pentru o perioadă de zece ani. Dar, în condiţiile în care pentru anul 2012 autorizaţia de exploatare emisă de Apele Române nu a fost prelungită, şi autorizaţia de mediu a devenit nulă”, a declarat Adriana Iordache, şefa Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava.
La fel ca în cazul celor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cei de la Garda de Mediu spun că atâta vreme cât există în lucru un dosar penal nu se pot aplica alte sancţiuni contravenţionale.
Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă la finalul cercetărilor se va constata că Viorel Juravle şi firma sa nu au încălcat Legea 107/1996, legea apelor, şi nu vor răspunde penal.
Dacă se va ajunge la această concluzie, reprezentanţii instituţiilor statului abilitate să controleze activitatea celor de la Test Prima vor putea da amenzi.
Sancţiunea pe care Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava o poate aplica este cuprinsă între 30.000 şi 60.000 de lei, în timp ce amenda pe care o vor aplica cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor este de 75.000-80.000 de lei.
Exploatau balast hoţeşte, la miez de noapte
Acţiunile celor două instituţii vin după ce reporterii cotidianului „Monitorul de Suceava” au mers pe albia râului, în seara zilei de miercuri, 31 octombrie, pentru a verifica o sesizare primită din partea unor cetăţeni din zona Bilca-Vicovu de Sus.
Exploatarea balastului se făcea la lumi