Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVEREA LUI SEBASTIAN GHIŢĂ: terenuri, 30 milioane de euro în conturi, ceasuri, bijuterii şi obiecte de artă de 17 milioane de euro

Publicat in Gandul, duminică 4 noiembrie 2012 · ·

Sebastian Ghiţă, candidat USL pentru Camera Deputaţilor, are venituri de peste 32.000 de lei ca salariat, în anul fiscal trecut, două conturi de peste 30 de milioane de euro, ceasuri, obiecte de artă şi bijuterii de 17 milioane de euro şi a dat împrumut, în nume personal, 68 de milioane de euro.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, candidat pentru Camera Deputaţilor într-un colegiu uninominal din judeţul Prahova, din partea USL, nu deţine acţiuni la nicio societate comercială, conform declaraţiei de avere care se regăseşte în dosarul de candidat depus la Biroul Electoral Judeţean Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit aceluiaşi document, Sebastian Ghiţă deţine obiecte de artă, bijuterii şi ceasuri în valoare de 17 milioane de euro şi declară împrumuturi acordate în nume personal în cuantum de 68 de milioane de euro. Astfel, în declaraţia sa de avere Sebastian Ghiţă arată că deţine ceasuri în valoare de 900.000 de euro, bijuterii în valoare de 3.100.000 euro şi obiecte de artă în valoare de 13.000.000 de euro, toate dobândite între anii 1997 şi 2012.

Ghiţă declară, de asemenea, că deţine două conturi curente, unul de 30.000.000 de euro, deschis la sucursala unei bănci din Ploieşti anul acesta şi unul de 100.000 de euro deschis la o altă bancă, tot în Ploieşti, în anul 2008.

De asemenea, la capitolul "fonduri de investiţii sau echivalente", omul de afaceri ploieştean declară că are 18.000.000 euro la UBS Elveţia, instituţie financiară elveţiană prezentă în peste 50 de ţări, care oferă, potrivit site-ului oficial al UBS, de la servicii bancare la servicii de gestiunea plasamentelor şi consiliere în domeniul financiar, fiind cea mai importantă şi mai performantă bancă din Elveţia.

În aceeaşi declaraţie de avere, la capitolul "plasamente, investiţii directe şi împrumuturi", Sebastian Ghiţă declară că a acordat unei persoane fi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 7 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 8 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 12 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 12 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, se retrage temporar din funcţie. El este anchetat pentru comportament sexual nepotrivit

News.ro acum 20 minute
Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, se retrage din funcţie până când ancheta privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit va ajunge la final, a anunţat instanţa de la Haga, citată de The Guardian. Vineri, personalul d

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 6 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 9 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 6 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Vremea

București
acum

sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/19°
lun.

8°/20°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/21°
mar.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/14°
mar.

5°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°