Ascet, impetuos și capabil, modelul nipon se laudă cu performanțe impresionante, care ar trebui să dea de gândit vedetelor din segmentul cărăușilor cu tracțiune integrală.
Vânzările de vehicule de transport capabile să străbată aproape orice tip de drum, mai mult sau mai puțin amenajat, se află pe un trend ascendent, în ciuda crizei care afectează piața auto românească. Dacă în primele nouă luni ale anului trecut cei opt exponenți ai nișei pick-up-urilor cu tracțiune integrală comercializau împreună mai puțin de 800 de unități, în 2012 vânzările se apropie de 1.200 de vehicule. Conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), cel mai căutat model din acest subsegment al pieței este Ford Ranger, cu 326 de unități. Este interesant de observat că acest vehicul a fost relansat pe piața autohtonă, într-o nouă versiune, cu doar șase luni în urmă, după ce dispăruse complet din ofertă. Locul doi în topul preferințelor pentru astfel de vehicule este ocupat de Nissan Navara (253 de unități), la mică diferență de Volkswagen Amarok (228 de unități). Nișa cărăușilor cu reale capabilităţi off-road este completată, în ordine, de Mitsubishi L200, Toyota Hilux, Mazda BT50, Great Wall Steed, Isuzu D-Max.
De la util la confortabil
Având ca principal scop transportul de mărfuri și persoane în zone inaccesibile unui vehicul obișnuit, pick-up-ul cu tracțiune integrală nu excelează nici în privința comportamentului rutier și nici în cea a confortului asigurat pasagerilor. Fidel menirii sale de transportator care nu se dă în lături de la nimic, noul Isuzu D-Max a fost dotat cu un propulsor diesel de 2.5 litri, care dezvoltă 163 CP. Poate părea puțin însă, grație unui cuplu de 400 Nm la turații cuprinse între 1.400 și 2.400 rpm, mașina asigură fără probleme depășirea obstacolelor întâlnite în cale. Mai mult chiar, poate face asta fără să pară în vreun