Marian Iuga şi fratele său Georgian, cercetaţi pentru că ar fi intrat în casa unei familii din Odobeşti şi i-ar fi lovit pe proprietari, au primit pedepse mai mici în urma judecării recursurilor, la Curtea de Apel Galaţi. Marian va avea de executat patru ani de închisoare cu executare, iar fratele său, care nu are antecedente penale, a primit o pedeapsă de şase luni cu suspendare.
„Condamnă pe inculpatul Iuga Georgian la o pedeapsă de 6 luni închisoare (…) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.(…) Condamnă pe inculpatul Iuga Marian la (…) 1 an închisoare. În baza articolului 83 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 851/18.04.2007 a Judecătoriei Focşani şi dispune ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul Iuga Marian să execute o pedeapsă de 4 ani închisoare“, se arată în sentinţa Curţii de Apel Galaţi, care este definitivă.
Reamintim că pe 25 decembrie 2011, cei doi fraţi au pătruns în locuinţa părţii vătămate, căutând o tânără, care a fost iubita lui Marian. Procurorii spun că iniţial, agresorii au bătut la uşa victimei şi pentru că nu a răspuns nimeni, au rămas în aşteptare. Proprietarul a fost nevoit să iasă la un moment dat din casă, pentru a remedia o pană de curent. Băieţii au reuşit să intre astfel în apartament, insistând să vorbească cu tânăra. A pornit un adevărat scandal, în urma căruia a fost rupt zăvorul de la uşă, un geam a fost spart, la fel şi o veioză. A fost anunţată poliţia, iar agresorii au plecat.
În timpul urmăririi penale, Marian nu a recunoscut faptele şi ulterior a depus şi el plângere la poliţie împotriva părţii vătămate, susţinând că a fost agresat de aceasta. La câteva zile după comiterea faptei, tânărul a fost arestat preventiv.
Marian Iuga