La 15 ani debuta pentru FC Barcelona cel mai tînăr jucător din istorie: Paulino Alcantara. Marca mai mult de un gol în fiecare partidă. Şuta cu atîta forţă încît frîngea lemnul! Făcea malarie, dar refuza să ia medicamente pînă cînd părinţii nu-i promiteau că-l lasă la fotbal
Se reazemă într-o mînă, pritocind finalul depeşei. “De aceea, iubite Paulino, te rog să te gîndeşti să revii la echipă. Suflarea noastră te aşteaptă, barcelonismul nu mai e la fel fără tine!”. “Da, am zis-o bine”, îşi spune şi trage semnătura. Hans-Max Gamper Haessing, Presidente del Futbol Club Barcelona…
…Peste mări şi ţări, departe, în Filipine, un băiat deschide, cu mîinile tremurînde, scrisoarea. Are undeva la 20 şi un pic de ani. A luat malarie. Gata! Rîndurile astea l-au convins. Va face cel mai nebun gest din viaţa sa. “Mamă, tată, vreau să joc fotbal. Să mă reîntorc la Futbol Club Barcelona! Altfel, nu iau nici un medicament. Semnaţi aici că mă lăsaţi, altfel o să aveţi de înmormîntat un copil!”. Oamenii n-au ce să facă, se sperie! Pun tocul pe hîrtie şi îi iau bilet de vapor. Doar dus!
Aşa începe cel de-al doilea descălecat al lui Paulino Alcantara la FC Barcelona. “Da”, o să spuneţi! “Un nebun de care n-a auzit nimeni, care făcea acte de bravadă cînd nici nu deprinsese a se bărbieri în răspăr, care juca foot-ball pe vremea cînd portarii aveau pieptene la şort, iar tricourile le deranjau gleznele”.
Primul, primul, primul
Alcantara a plecat la drum, în viaţă, în Filipine. La trei anişori, cînd lega prietenie cu domnişoara pelotă, Barça nu apăruse. Ajungea în Spania, locul de baştină al tatălui său. Pe 25 februarie 1912, la 15 ani, 4 luni şi 18 zile, într-o partidă din campionatul catalan, debuta, oficial, la FCB. Devenea şi aşa şi rămînea, cel mai tînăr jucător din istoria locatarilor de pe “Camp Nou” şi întîiul asiatic ce păşea pe gazon european! Un 9-0 s
