Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălan susține că ARD este singura forţă politică a dreptei pentru alegerile din 9 decembrie

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Secretarul general al Organizației Județene a PDL, deputatul Ioan Bălan, susține că Alianța România Dreaptă (ARD) este singura forță politică a dreptei pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, baza ei fiind românii din clasa de mijloc. Bălan, care deține și funcția de secretar general adjunct al PDL la nivel național, a arătat că ARD s-a format pentru că România avea nevoie de o alianţă politică pro-europeană şi pro-democratică, hotărâtă să susţină puternic integrarea europeană a ţării şi să apere statul de drept în România. ”Forţele antieuropene şi antidemocratice au avansat puternic în România şi e nevoie de o opoziţie fermă faţă de ele”, a spus Ioan Bălan. Alianţa România Dreaptă, a subliniat deputatul PDL, adună toate curentele politice importante ale dreptei de astăzi. ”În ARD se întâlnesc democraţi de centru-dreapta, se întâlnesc liberali, creştin-democraţi, conservatori. ARD reprezintă fără niciun fel de îndoială dreapta românească. ARD reprezintă azi ceea ce reprezenta Alianţa DA acum zece ani de zile – democraţie, capitalism, cotă unică, reformă, justiţie corectă”, a explicat Bălan Potrivit parlamentarului democrat-liberal, alegerile din 9 decembrie reprezintă înfruntarea tradiţională dintre stânga şi dreapta: în stânga se află USL, iar în dreapta se află ARD. ”E o confruntare între cei care vor dezvoltarea României şi cei care vor să o ţină pe loc sau s-o întoarcă în trecut. USL duce România pe un drum greşit, ARD îşi propune să îndrepte România”, a spus Bălan. El consideră că baza politică a ARD este clasa de mijloc care trebuie să devină tot mai numeroasă. ”ARD consideră că românii din clasa de mijloc au nevoie de şanse, nu de pomeni. Românii din clasa de mijloc au nevoie de un stat care să facă ordine, să limiteze corupţia, să aducă cât mai multe reguli europene în România şi să-i lase pe cei harnici să prospere prin munca lor”, a mai spus Ioan Băl

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

„Cel mai sărac președinte din lume”. Pepe Mujica, simbol al stângii latino-americane, a murit la 89 de ani

Adevarul acum 50 minute
José "Pepe" Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 şi 2015, figură a stângii latino-americane şi critic al consumului excesiv, a murit marţi la vârsta de 89 de ani.

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,1 a lovit insula Creta. Este posibilă formarea unui tsunami

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,1 a lovit, în noaptea de marţi spre miercuri, insula Creta din Grecia, producându-se în apropierea ţărmului la o adâncime de 78,4 kilometri, potrivit institutului american de monitorizare geologică USGS. Se

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 28 minute
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 11 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum o ora
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Administraţia Trump retrage încă 450 de milioane de dolari din granturile Universităţii Harvard

News.ro acum 9 ore
Guvernul american a tăiat marţi încă 450 de milioane de dolari din subvenţiile acordate Universităţii Harvard, la o zi după ce conducerea universităţii a făcut apel la dialog, relatează AFP. Susţinător al Israelului, preşedintele american Donald Tru

Trump spune că SUA vor ridica sancțiunile împotriva Siriei

Mediafax acum o ora
Încetarea sancțiunilor împotriva Siriei ar fi un impuls uriaș pentru o țară care a fost zdrobită de mai mult de un deceniu de război civil. Rebelii conduși de actualul președinte Ahmed al-Sharaa l-au răsturnat pe președintele Bashar al-Assad în dece

Microsoft concediază 3% dintre angajaţii la nivel global

News.ro acum 2 ore
Microsoft a anunţat marţi că va concedia 3% din forţa sa de muncă, măsura afectând angajaţi din toate nivelurile, echipele şi regiunile geografice. Compania avea aproximativ 228.000 de angajaţi la finalul lunii iunie, ceea ce înseamnă că mii de pers

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 8 ore
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

10°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

4°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°