Elevii Liceului Teoretic „Grigore Gheba“ din Dumitreşti au sărbătorit „Spiritul Halloween-ului“, în week-end, într-un cadru festiv, în cantina unităţii de învăţământ. Petrecerea a debutat la orele 17.00 şi a avut drept scop cunoaşterea semnificaţiei numelui „Halloween“, fiind organizate pentru aceasta activităţi distractive. Cele mai bune desene, cei mai frumoşi bostani şi cele mai originale costume au fost premiate.
Elevii au fost foarte încântaţi de evenimentul organizat de colegii din clasa a X-a B. Chiar şi cadrele didactice coordonatoare au pus umărul la treabă, respectiv consilierul educativ Constanda Dumitru, profesoara de limba engleză Gabriela Lăzăroiu şi bibliotecarul Rodica Budui.
Programul a debutat cu o prezentare power point, apoi au urmat două scenete interpretate de elevii claselor a VI-a B şi a VII-a B, urmate de premierea celor mai bune desene şi a celor mai originali bostani. Surpriza serii a fost programul de karaoke susţinut şi organizat de elevii clasei a X-a B, precum şi prezentarea şi premierea celor mai bune costume. Seara s-a încheiat cu muzică şi dans, iar elevii au fost încântaţi de eveniment. „Astfel de evenimente extraşcolare trebuie să fie organizate cât mai des, deoarece elevii noştri simt nevoia implicării şi în astfel de proiecte“, a spus consilierul educativ Constanda Dumitru.
Open publication - Free publishing - More monitorul
Elevii Liceului Teoretic „Grigore Gheba“ din Dumitreşti au sărbătorit „Spiritul Halloween-ului“, în week-end, într-un cadru festiv, în cantina unităţii de învăţământ. Petrecerea a debutat la orele 17.00 şi a avut drept scop cunoaşterea semnificaţiei numelui „Halloween“, fiind organizate pentru aceasta activităţi distractive. Cele mai bune desene, cei mai frumoşi bostani şi cele mai originale costume au fost premiate.
Elevii au fost foarte încân