Baschetbalistele de la CSBT Alexandria au câştigat fără drept de apel meciul de acasă contra celor de la CS Rapid Bucureşti. Fetele lui Mădălin Piperea s-au impus cu scorul de 100 la 36, urcând astfel pe poziţia a noua a clasamentului la egalitate de puncte cu ocupantele poziţiilor 7 şi 8.
Victorie lejeră pentru baschetbalistele alexăndrene în meciul de pe teren propriu contra celor de la CS Rapid Bucureşti. Teleormănencele nu au dat nici o şansă adversarelor controlând partida de la un capăt la celălalt. După un început de sezon ezitant, cu înfrângeri consecutive în primele trei etape, baschetbalistele alexăndrene s-au redresat şi au reuşit să lege patru victorii consecutive.
Fetele lui Mădălin Piperea au tranşat jocul încă din prima parte, intrând la pauză cu un avans de 28 puncte, 50 la 22. În partea a doua a meciului diferenţa a crescut, la finalul partidei tabela de marcaj arătând scorul de 100 la 36.
CLICK pe POZE pentru GALERIE FOTO!
Cele mai bune marcatoare ale CSBT au fost Andreea Ştefan şi Ashley Marie Arlen, ambele câte 15 puncte, iar Georgiana Viorela Rus a reuşit 11 recuperări.
CSBT Alexandria are 4 victorii şi 3 înfrângeri, ocupând astfel poziţia a noua a clasamentului cu 11 puncte, la egalitate cu ocupantele locurilor 7 şi 8, CS Universitatea Alba Iulia, respectiv SCM Craiova.
Următorul meci pentru alexăndrence este miercuri, în deplasare, contra celor de la ACS Sepsi SIC, locul cinci în clasament.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în TELEORMAN