Peste 800 de persoane care au primit ilegal grade militare au fost degradate de către ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu.
Cineva a dat informaţii confidenţiale
Pentru 800 de persoane – în mare parte politicieni şi apropiaţi ai PDL (au existat şi nume din alte partide, dar infinit mai puţine) – ministru apărării, Corneliu Dobriţoiu a semnat ordine de revocare a gradelor primite în perioada 2010 – 2012. Reamintim, au primit grade, inclusiv de colonel plin, persoane care nu au efectuat stagiul militar sau persoane care aveau gradul de soldat. Un exemplu notoriu, ziaristul de casă al Cotrocenilor, Robert Turcescu, a primit grad de colonel, fără să fi efectuat un minut de armata la viaţa lui.
Intenţiile lui Corneliu Dobriţoiu se pare că au „transpirat” şi astfel, trei dintre persoanele care au primit grade, au luat-o înainte ministrului şi au cerut retragerea gradelor. Este vorba de fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi, ziatistul Robert Turcescu şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Ministrul apărării a precizat duminică seara la Antena 3 că „Nu s-a făcut nicio zi de pregătire militară în 2012 pentru rezervişti”, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care a decis revocarea ordinelor. Reamintim, pentru rezervişti, orice înaintare în grad are loc după un stagiu de concentrare, care variază între două săptămâni şi două luni, în funcţie de armă şi grad.
Comunicatul MApN nr.250 din 4 noiembrie 2012
Urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din M.Ap.N, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012, în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/199