Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL şi-a stabilit strategia de campanie. Blaga: Vrem să deblocăm ţara

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Democrat-liberalii s-au reunit, în această seară, la Palatul Parlamentului, într-o ședință a Colegiului Director. Aceştia şi-au făcut planul pentru campania ce va debuta pe 9 noiembrie şi şi-au ales sloganul:"Reporneşte inima României". Încă nu s-au hotărât asupra imnului. Au decis însă să păstreze mesajul cu care s-a lansat ARD - ,,Alege calea dreaptă!,,. Mâine, la Opera Română, va avea loc lansarea candidaților ARD. Sursa: CODRIN PRISECARU

UPDATE 4. Democrat-liberalii au fost instruiţi să promoveze în audiovizual Alianţa România Dreaptă şi să folosească pe toate materialele de campanie inima, semnul electoral al ARD. De asemenea, potrivit unor surse democrat-liberale, reprezentanţii ARD au fost sfătuiţi de către strategi să opteze pentru fotografii alb-negru pentru afişe şi bannere pentru a scoate în evidenţă culorile siglei ARD: albastrul, albul şi fuchsia.

Pe lângă sloganul ,, Reporneşte inima României,, candidaţii ARD vor folosi în campanie mesaje de tipul: ,, Lupt din inimă pentru colegiul meu,, sau ,, Am ales să intru în luptă,,.

De asemenea, ARD va sublinia în programul de guvernare reducerea contribuţiilore sociale. Pe lângă reducerea CAS-ului, a numărului de taxe şi majorarea salariului minim, reprezentanţii ARD vor să introducă after-school gratuit pentru elevii claselor I-IV.

UPDATE 3. "Sarcina pe care ne-o asumăm de a veni la guvernare este pentru a debloca România. România este blocată, binele se vede din gura domnului Ponta", a afirmat Vasile Blaga, după şedinţa Colegiului Director al PDL.

"Axul central al campaniei noastre electorale va fi programul nostru de guvernare. Pentru că noi avem un program de guvernare, noi avem un plan pentru repornirea României, noi avem un plan de acţiune pe care îl va prezenta fiecare candidat în parte", a mai spus liderul ARD.

Citeşte mai multe declaraţii AICI.

UPDATE 2. D

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile evacuează zona. Traficul rutier este blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert / A ajuns a doua cisternă pentru transvazare - FOTO, VIDEO

News.ro acum 45 minute
Drumul Naţional 1 este blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ anunţă că populaţia din zonă este evacuată.

Furios pe Putin, Donald Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: "Va avea mari probleme"

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat duminică enervat de omologul său rus Vladimir Putin şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, exprimându-şi frustrarea faţă de obstacolele care împiedică un acord de încetare a focului între cel

Cine este bărbatul sfâșiat de urs pe o stradă din Predeal, seara trecută

HotNews acum o ora
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui. „Confirmăm faptul că persoana atacată de urs est

Horoscop pentru luni, 31 martie 2025. Răsturnări de situație pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Principalul interes al zilei este reprezentat de castigurile obtinute din munca desfasurata la serviciu. Surprizele se pot tine lant, fie ca pierzi, fie ca obtii ceva bani. Oricum, nemultumirile tale sunt majore. De fapt, ceea ce se petrece i

Maramureş: Bărbatul din Ucraina lăsat la o stână de către patru compatrioţi a fost găsit în stare foarte gravă. El a fost stabilizat şi coborât la baza muntelui, la finalul unei acţiuni care a durat 10 ore - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii maramureşeni au reuşit să îl recupereze pe bărbatul în vârstă de 29 din Ucraina pentru care patru compatrioţi a acestuia au cerut sprijin, după ce l-au găsit pe munte, în stare foarte gravă. Bărbatul, aflat în hipotermie, cu degerătur

Jaqueline Cristian a câştigat primul titlu WTA din carieră. Ea s-a impus la turneul WTA125k de la Puerto Vallarta

News.ro acum 2 ore
Jaqueline Cristian, locul 71 mondial şi favorită 1, a câştigat turneul WTA125 de la Puerto Vallarta (Mexic), cu premii de 115.000 de dolari. Cristian a obţinut primul ei trofeu la acest nivel. Cristian a trecut de sportiva cehă Linda Fruhvirtova, lo

Începe înscrierea în Programul Rabla pentru sobe / Primăriile din aproximativ 900 de comune din zona montană pot depune cereri / Ce finanţează statul

News.ro acum 4 ore
Autorităţile de mediu anunţă că înscrierea în Programul Rabla pentru sobe va începe luni, de la ora 10.00. Programul se adresează oamenilor care locuiesc în cele aproximativ 900 de comune din cele 27 de judeţe situate în zona montană a României. Sta

Ce sfânt este pomenit astăzi, 31 martie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Ipatie s-a nascut in Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni. O femeie din grupul acestora

Mihai Stoica a revenit în miezul nopții cu o postare, după Dinamo - FCSB: „Mi s-a părut...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a revenit la miezul nopții cu o nouă postare pe Facebook, după succesul campioanei României în „Mi s-a părut că a fost penalty cu eliminare la Olsen (henț intenționat pe

A început înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026

Ceahlaul acum 34 minute
Conform calendarului oficial, în data de 31 martie 2025 a demarat procesul de înscriere a copiilor la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026. Părinții au la dispoziție atât metoda clasică, prin depunerea fizică a dosarului la secretariatul

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
Iasi
acum

lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°
joi

9°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

9°/11°
mie.

9°/10°
joi

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/13°
joi

7°/16°
Timisoara
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

6°/17°