Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tancuri siriene au intrat într-o zonă demilitarizată de la graniţa cu Israel

Publicat in Antena 3, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Armata israeliană a anunţat că a depus plângere la ONU după ce trei tancuri siriene au intrat sâmbătă dimineaţă în zona demilitarizată dintre cele două ţări aflată pe platoul Golan, relatează AFP.

"Trei tancuri siriene au intrat în zona demilitarizată din apropierea centrului platoului Golan iar forţele armate israeliene au depus o reclamaţie pentru încălcare la ONU", a explicat armata într-un comunicat.

O purtătoare de cuvânt a precizat pentru AFP că incidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă la o anumită distanţă de poziţiile israeliene de pe platou. "Nu ştiu la câţi kilometri, însă nu foarte aproape de frontieră", a declarat aceasta.

Conform presei israeliene, tancurile au intrat în satul Beer Ajam la sud-est de Qouneitra pentru a combate rebelii care luptă împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Conform radioului public israelian, armata a ridicat nivelul de alertă după incident, însă purtătorul de cuvânt militar a refizat să comenteze această informaţie.

Siria a fost oficial în stare de război cu Israel în 1967 care a preluat în cadrul războiului de Şase Zile o parte din platoul Golan.

În urma unui acord încheiat între cele două state în 1974 aproximativ 1.200 de membrii neînarmaţi ai Forţei Naţiunilor unite înzestrată cu observarea respectării păcii (FNUOD) patrulează în zona de separere cu o mărime între 3 şi 6 kilometri.

În iulie, Israelul lansase deja o reclamaţie în faţa secretarului general al ONU Ban Ki-moon pentru a denunţa infiltrarea unor soldaţi sirieni în zona demilitarizată.

Armata israeliană a anunţat că a depus plângere la ONU după ce trei tancuri siriene au intrat sâmbătă dimineaţă în zona demilitarizată dintre cele două ţări aflată pe platoul Golan, relatează AFP.

"Trei tancuri siriene au intrat în zona demilitarizată din apropiere

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok este nefuncţional în SUA. Mesajul afișat utilizatorilor: „Suntem norocoşi că Trump va lucra cu noi la o soluţie”

HotNews acum o ora
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei. Utilizatorii americani au văzut pe aplicație un mesaj prin care au fost anunțați că a fost promulgată o lege care interzi

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 26 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

News.ro acum 3 ore
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului. Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk au învins echipa Hanyu Guo/Alexand

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 54 minute
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 19 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta b

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°