Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobrițoiu a retras cele peste 800 de grade acordate ilegal în perioada 2010-2012. De la Kovesi, Turcescu, la Hagi

Publicat in Antena 3, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Ministrul Apărării retrage gradele acordate ilegal în perioada 2010 - 2012. Mai bine de 800 de persoane sunt afectate de această decizie.

Conform unui comunicat al MApN, "au fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naţionale, pentru Kövesi Laura-Codruţa, Turcescu Robert Nicolae şi Kelemen Ioan Hunor".

De asemenea, ca "urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobritoiu , pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din MApN, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012 în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995" .

În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea a prezentat o listă care conţinea nume sonore din viaţa politică românească, avansate în diferite grade în Armată, de fostul ministru al Apărării Naţionale Gabriel Oprea.

Lista conţinea nume de politicieni, foşti miniştri, primari, preşedinţi, jurnalişti, având ca apartenenţă politică PDL.

Vezi aici situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli:

Ştire în curs de actualizare.

Ministrul Apărării retrage gradele acordate ilegal în perioada 2010 - 2012. Mai bine de 800 de persoane sunt afectate de această decizie.

Conform unui comunicat al MApN, "au fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naţionale, pentru Kövesi Laura-Codruţa, Turcescu Robert Nicolae şi Kelemen Ioan Hunor".

De asemenea, ca "urmare a rezultatelor analizei e

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum 10 minute
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum o ora
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Record de temperatură pentru luna mai, înregistrat în Emiratele Arabe Unite: 51,6 grade Celsius

News.ro acum 30 minute
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP. Ţara deşertică s-a c

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 23 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum o ora
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 39 minute
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum 2 ore
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 11 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

17°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°