Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arta curelăriei rezistă la Reghin graţie lui Nagy Francisc (Foto)

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Reghinul abunda pe vremuri de meserii şi meseriaşi care făceau cu cinste nu doar arta meşteşugăritului dar şi oraşul. Chiar dacă tranziţia şi-a pus amprenta serios pe activitatea şi numărul acestora, mai sunt din cei care se agaţă frumos de meşteşugul pe care l-au dobândit cu multe decenii în urmă şi pe care continuă să-l practice.

Curelarul Nagy de pe Pandurilor

Pe strada Pandurior, cum cobori din centru, înainte de intersecţia cu drumul către Batoş, la nr. 31, găsim atelierul lui Nagy Francisc, unul din cei trei curelari pe care îi mai are Reghinul. Alături de fiul său, Feri, continuă această frumoasă tradiţie e pielăritului, a produselor de harnaşament.

“Lucrez în această meserie din 1963, ucenicia mi-am făcut-o în şcoala profesională din 1961 până în 1963, la Gheorgheni. După terminarea Şcolii Profesionale m-am angajat la Cooperativa “Progresul” din Reghin, şi de atunci activez în această meserie de curelar. Ca la fiecare meserie, ce înveţi în şcoală nu e suficient ca să poţi porni într-o meserie, pe parcurs înveţi de la maiştrii cu care lucrezi. Apoi când m-am gândit că pot singur să-mi desfăşor activitatea, am înfiinţat o secţie de curelărie în cadrul Cooperativei Progresul din Reghin. Aici se făceau produse de harnaşament, marochinărie, făceam chiar şi genţi. Cererea atunci era foarte mare, acum ea este mult scăzută. Şi acum ar merge această muncă, dar problema este că sunt foarte puţini meseriaşi. Sunt doar cei care au furat meserie, care au luat un model de ham, şi au început să facă hamuri. De exemplu în partea Bistriţei e plin cu astfel de “meseriaşi”, care nu ştiu decât să copieze” ne-a declarat Nagy Francisc, maistru curelar.

“Cu desfacerea e mare problemă”

După revoluţie, Nagy Francisc şi-a transformat pasiunea în afacere, punând pe picioare o Asociaţie Familială, reuşind astfel să ducă tradiţia pielăritului mai departe. O

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 43 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 45 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°