Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaticanul ar putea restrânge accesul la Capela Sixtină: Vizitatorii pun în pericol frescele

Publicat in Ora de Iasi, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Afluenţa celor 20.000 de vizitatori pe zi ar pune în pericol frescele din Capela Sixtină, capodoperă a lui Michelangelo, scrie Le Point.

Capela Sixtină este vizitată anual de cinci milioane de turişti, care admiră frescele reprezentându-i pe cei 12 apostoli şi episoade din Geneză. Accesul în capelă, una din minunile palatului pontifical de la Vatican, ar putea fi însă restrâns pentru a proteja frescele vechi de 500 de ani de efectele afluxului mare de vizitatori. Frescele celebre în toată lumea, pictate de Michelangelo la începutul secolului al XVI-lea, ar puea fi victime ale propriului lor succes. Capela Sixtină este unul din cele mai vizitate locuri din lume, cu un aflux cotidian de 20.000 de persoane.

Opera lui Michelangelo a fost însă criticată în timpul vieţii pictorului, care a fost acuzat de obscenitate pentru că a pictat nuduri. Reprezentanţii bisericii au ordonat, după moartea lui, ca pe părţile intime să fie pictate bucăţi de stofă, scrie Agerpres.

În afara frescelor, realizate în patru ani de lucru frenetic de Michelangelo, Capela Sixtină este un loc simbolic, găzduind conclavul care se adună când trebuie desemnat un nou papă. Scriitorul şi criticul literar Pietro Citati a publicat în septembrie un articol în Corriere della Sera, în care a criticat comportamentul mulţimii de turişti care vizitează zilnic acest loc sfânt. Criticul recomanda micşorarea de patru-cinci ori a numărului de turişti, pe care îi compara cu ‘o bandă de beţivi’, care intră zilnic în sala acoperită cu marmură policromă. Turiştii strică involuntar frescele cu respiraţia, transpiraţia, căldura corpurilor şi praful de pe încălţăminte, arăta Citati.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Afluenţa celor 20.000 de vizitatori pe zi ar pune în pericol frescele din Capela Sixtină, capodoperă a lui Michelangelo, scrie Le Point.

Capela Sixtină este vizitată anual de cin

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 8 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 6 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 12 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 9 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 7 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 8 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

FACT-CHECKING la dezbaterea prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan. Unde au greșit candidații

HotNews acum 6 ore
George Simion și Nicușor Dan au făcut și afirmații false sau parțial false, în prima dezbatere prezidențială organizată între cei doi, înainte de turul doi al alegerilor, arată site-ul care se ocupă de fact-checking Factual și site-ul televiziunii E

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 7 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum 7 ore
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°