Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleşd - Sprijin pentru copiii instituţionalizaţi - Samsung alături de "Copiii Dragostei"

Publicat in Crisana, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Un eveniment fericit au trăit cei 20 de copii de la Fundaţia "Copiii Dragostei" din Aleşd, sâmbătă, 3 noiembrie, când o echipă de şapte "sufletişti" de la firma "Samsung", sucursala Oradea, au poposit la ei. N-au venit cu mâna goală, ci cu trei maşini încărcate cu materiale de construcţie, aparate electronice, haine, jucării etc.

Din discuţia avută cu Juhasz Silafaar Emese, şefa Departamentului de Resurse Umane din Sucursala Oradea, am reţinut implicarea firmei în proiecte sociale, în Oradea şi în judeţ. Întregul colectiv de 98 angajaţi a participat efectiv la activităţi de ecologizare pe malul Crişului Repede, precum şi în proiecte de ajutorare a copiilor instituţionalizaţi. Aşa au ajuns la Aleşd, reuşind să aducă bucurie în sufletele acestor copii abandonaţi de părinţi inconştienţi, care şi-au găsit fericirea şi împlinirea în marea familie a soţilor Ghizela şi Vasile Ştef. Împărţiţi în două echipe, oaspeţii s-au apucat de treabă. Echipa constructorilor, alcătuită din Kos Istvan, Szoboszlai Sandor şi Vasile Coman, a izolat şi tencuit un perete din construcţia neterminată a Centrului. Domnele şi domnişoarele, Ingrid Căvăşdan, Doina Madaras, Laura Bodea, împreună cu şefa lor, au despachetat surprizele aduse copiilor. Un televizor marca "Samsung", un aparat Home Cinema, 20 de scaune din material plastic pe schelet metalic, sunt darurile oferite de firmă, la care se adaugă jucării, lenjerie de pat, pături, hăinuţe, încălţăminte, materiale de curăţenie şi fructe, donate de către membrii echipei. Valoarea aproximativă a donaţiei, inclusiv a materialelor de construcţie, se ridică la 5.000 lei. Pe lângă aceste daruri, specialiştii din firmă au creat pentru fundaţie un website pe internet, gratuit, pe care îl vor actualiza în permanenţă. Dragostea reciprocă dintre copii şi oaspeţi nu va rămâne un sentiment izolat, ci, după cum a declarat conducătoarea grupului, acţiune

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 28 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 12 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°