Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, s-a aflat la Târgu Jiu, alături de prim-ministrul Ponta, la miniședința Executivului, așa cum a numit-o premierul, de vineri, la Sala Maură a Prefecturii Gorj. Întrebat, ieri, cu ce impresii a plecat din municipiu, binecunoscutul jurnalist a precizat că nu este străin de Gorj, însă a reușit să „cutreiere” orașul doar în urmă cu aproape 9 ani.
Andrei Zaharescu a vizitat majoritatea zonelor turistice din Gorj, spunând că a rămas cu amintirea a doi cabanieri la Rânca: „Să fie vreo 8-9 ani de atunci. Am fost la Rânca, împreună cu soția mea, Andreea, (prezentatoarea Observatorului Antenei 1), pe vremea când la Rânca nu se construise foarte mult. Nu era cam nimeni pe acolo, cele câteva cabane erau închise. Am avut bucuria să fim primiți de doi cabanieri, care ne-au oferit mâncare, îmi amintesc, cu mare drag și acum. Am mâncat carne din ceaun, cartofi și murături. Niște oameni minunați, extrem de ospitalieri. Din păcate, nu le mai rețin numele, dar știu că aveau și un copil. Este o amintire la care țin foarte mult. Am fost, de asemenea, la Polovragi, cu Andreea, vizitând mănăstirea, toată zona fiind mirifică. Am vizitat Parcul Central, operele lui Brâncuși…”, povestește reprezentantul guvernului.
„Senzaționalul nu este cel mai important lucru”
În opinia lui Andrei Zaharescu, binecunoscutul fost prezentator al Antenei 1, exclusivitățile nu sunt cel mai important lucru în munca unui jurnalist. Întrebat despre ce ar transmite presei gorjene, acesta a spus: „Pentru jurnaliștii din Gorj și nu numai, două lucruri: să fie sănătoși și să aibă răbdarea să culeagă informații în modul cel mai profesionist cu putință, pentru că exclusivitățile și senzaționalul nu sunt cele mai importante lucruri”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, s-a aflat la Târgu Jiu, alături de