Înotătoarea în vîrstă de 30 de ani nu a mai intrat în bazin de 90 zile pentru a putea "decide la rece" dacă renunţă sau nu la sport. Şi-a fixat ca termen de gîndire ziua de 15 decembrie.

Sala Palatului, sîmbătă seara. Concert Gianni Morandi. Uşile se deschid la ora 19:00. Treizeci de minute mai tîrziu, sala e doar pe jumătate plină, în special locurile de la balcon. "Nu cred că se umple. S-au cumpărat biletele mai ieftine, cele de cincizeci de lei", observă o doamnă respectabilă, la vreo 70 de ani, care ocupa un loc central în sectorul A. Acolo un bilet a costat 500 de lei!

Încet, încet, încep să se ocupe toate scaunele. Spectatorii, majoritatea părinţi şi bunici. "Am crescut cu muzica lui Morandi şi uite că apucăm să-l vedem pe viu!", "Ce seară, dragă! N-aveam voie să ratăm aşa ceva", conversează două femei îmbrăcate cochet.

Printre cei care-şi caută locul se distinge la un moment dat o siluetă care face notă discordantă cu restul oamenilor din sală, a căror medie de vîrstă e undeva la 65 de ani. O tipă blondă, înaltă şi zveltă, îmbrăcată cu o rochie neagră pînă deasupra genunchilor şi un sacou alb. Este Camelia Potec.

Se aşază pe un scaun din primele rînduri ale sectorului B. La opt fix se sting luminile şi pe scenă apare Gianni Morandi. Rînd pe rînd, cîntă melodiile care l-au făcut celebru: "In ginocchio da te", "Occhi di ragazza", "L'amore ci cambia la vita". Unele admiratoare mai îndrăzneţe se duc pe lateralele salii şi încep să danseze.

La sfîrşitul maratonului muzical, solistul italian le adresează spectatorilor cîteva cuvinte în română: "Bucureştiul m-a împresionat prin fete frumoase, prin Arcul de Triumf şi Casa Poporului!". O fană îi oferă un buchet cu flori şi îi cere "un bacio". "Bucureştiul are şi babe frumoase!", îi spune aceasta în hohotele de rîs ale spectatorilor.

Vrea să descopere viaţa reală

Camelia Potec ie