Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APRECIERE ONU. Judecătoarea Iulia Motoc, lansare de carte la Geneva

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 noiembrie 2012 · ·

Judecătorea CCR Iulia Motoc a lansat, vineri, la Palatul Wilson din Geneva, cartea „Les doctrines internationalistes durant les années du communisme réel en Europe", în prezenţa membrilor Comitetului Drepturilor Omului, ONU şi a reprezentanţilor institituţiilor internaţionale.

Cartea a fost publicată de UMR Paris 1 Sorbona la Société de législation comparée, Paris 2012, editată împreună cu Emmanuelle Jouannet.

Volumul a avut parte de o introducere specială din partea lui Laurence Boisson de Chaznournes, Preşedintele Societăţii Europene de Drept Internaţional, şi a Mariei Ciobanu, reprezentant permanent al României la ONU. Cu ocazia lansării, a fost evocat şi modul în care Iulia Motoc a reprezentat România în diferite calităţi internaţionale.

Iulia Motoc a prezentat cartea, dar a şi mulţumit Reprezentatului Consiiului Europei pe langă ONU, pentru modul în care Consiliul Europei şi în special Comisia de la Veneţia au susţinut Curtea Constitituţională a României.

Judecătoarea a precizat că această carte este un proiect început acum trei ani în cadrul UMR de Drept Comparat de la Sorbona şi a IRIDIES unde este Profesor cercetător asociat.

"Intenţia cărţii nu a fost să prezinte o carte neagră a comunismului, ci să analizeze consecinţele comunismului la Vest şi la Estul Europei. Mare marjoritate a cărţilor care au fost publicate pe aceasta temă revin la marxism, fără a ţine cont de practica totalitară din statele Europei de Est. Ori este imposibil astazi să mai poata exista o gandire de stânga care să nu ţină cont de istoria totalitara a Europei de Est", a declarat pentru EVZ Iulia Moţoc.

O masa rotundă pe tema această a cărţii va fi organizată la Institul francez din Bucureşti pe 7 decembrie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 44 minute
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 3 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 30 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025. Soarele va intra în zodia Taurului

Libertatea acum 9 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probl

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 11 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°