O femeie şi fiul acesteia, ambii din satul Bistriţa Bârgăului, judeţul Bistriţa-Nădăud, au fost muşcaţi, sâmbătă seară, de o vulpe care este posibil să fi fost turbată şi au fost transportaţi la spital cu două ambulanţe, transmite corespondentul Mediafax.
Dispecerul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, că vulpea a intrat în casă după femeie şi a muşcat-o de picior, apoi l-a atacat pe fiul acesteia. "După cum a relatat chiar femeia, vulpea a intrat în casă după ea. A muşcat-o de picior. De regulă, animalele sălbatice nu au un astfel de comportament dacă nu sunt turbate. Apoi l-a atacat şi pe fiul femeii, pe care l-a muşcat tot de picior", a declarat sursa citată.
Ambii pacienţi au fost transportaţi cu ambulanţe la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa-Năsăud pentru a li se administra vaccinul antirabic şi pentru îngrijiri. "Rănile nu sunt grave, dar, dacă animalul este turbat, trebuie administrat urgent vaccinul antirabic", a mai declarat dispecerul SAJ Bistriţa-Năsăud. Conform sursei citate, autorităţile s-au mobilizat şi caută animalul pentru a-l împuşca.