Astăzi, în urmă cu 545 de ani, Armata condusă de regele ungar Matei Corvin (1458-1490), care număra circa 40.000 de oşteni, a plecat din Braşov spre Moldova.

Expediţia avea o misiune clară: pedepsirea domnitorului Ştefan al Moldovei. Totodată, suveranul ungar urmărea scopul de a supune Ţara Moldovei şi a-l reînscăuna pe Petru Aron. După ciocniri neînsemnate la trecătoarea Oituz, cetele armate moldoveneşti se retrag, hărţuind năvălitorii, care ocupă şi ard oraşele moldoveneşti Trotuş, Bacău, Roman şi Neamţ, în drum spre Suceava poposind la Baia, vechea capitală a Moldovei. Aici, Ştefan a hotărât să dea lupta definitivă.

În noaptea de 14 spre 15 decembrie, oastea moldoveană, vreo 12.000 de oşteni, a încercuit Baia, a dat foc oraşului şi s-a năpustit asupra năvălitorilor, zdrobindu-i într-o încăierare sîngeroasă. Potrivit planului bătăliei, întocmit de Ştefan, toate corpurile armatei moldovene trebuiau să atace duşmanul simultan şi concentrat. Însă corpul de armată moldoveană condusă de marele vornic Crasnaş nu a intrat în luptă. Această faptă ruşinoasă, egală cu trădarea, a permis unei părţi a armatei ungare şi regelui grav rănit să fugă în Transilvania. Atacaţi în permanenţă de ţăranii moldoveni, ungurii în drumul retragerii au avut mult de suferit. Ştefan însă nu s-a mulţumit cu aceasta.

Hotărât sa-şi acopere pagubele aduse Ţării Moldovei de invadatorii unguri, cu scopul de a pedepsi atitudinea duşmănoasă a secuilor faţă de domnitorul Moldovei, o oaste moldoveană condusă de Filip Pop, spătarul al doilea, pătrunde (1469) în Transilvania şi pradă în secuime. Campania lui Matei Corvin în Moldova în care semeţul rege şi armata sa au suferit o grea înfrângere s-a dovedit a fi ultima încercare a ungurilor de a supune Ţara Moldovei.

Biruinţa strălucită a oastei moldovene condusă de Ştefan cel Mare a fost primul act de confirmare, în aria europeană,