„Am fost în contact cu unul din marii politcieni ai României și știu lucruri grave”, a spus Ioan Niculae. Ca să scape de dosarele grave în care este implicat - „Mită la PSD” și subminarea economiei naționale - patronul Interagro vede o singură soluție: să stea în banca lui, departe de politică.
Totul i se trage de la relația cu un anumit politician de prim-rang din România, a spus, misterios, Ioan Niculae, aseară, la Realitatea TV. „Nici judecătoarea n-a înțeles ce mi se impută”, a mai spus acesta, arătându-se încrezător în faptul că va scăpa de învinuiri în Dosarul fraudelor din bănci cu credite false. Niculae susține că acesta este un dosar politic.
„Există o explicatie: am fost în contact cu unul din marii politicieni ai României, care acum are probleme, și știu niste lucruri grave. Știu sigur si de campania care s-a dus 3 ani prin care s-a incercat distrugerea unor întreprinderi ale mele și s-a încercat obținerea unor active pe care le am", a declarat Niculae, într-o emisiune la Realitatea Tv.
„Este un dosar politic, dar am toată încrederea în Justiție, iar până acum deciziile au fost în favoarea noastră. Nu am avut niciun partipris, nici cu Geoană, nici cu Băsescu, nici cu nimeni altcineva. Explicația pentru faptul că cele două dosare au apărut aproape simultan este relația pe care am avut-o cu acel personaj politic", a declarat Niculae.
Ioan Niculae este implicat în doua dosare - Dosarul „Mită la PSD" și Dosarul subminării economiei naționale. De asemenea, firma Interagro, a miliardarului roman, este menționată în scandalul creditelor bancare ce este în plină desfășurare în aceste zile.
Omul de afaceri a spus că soluția pentru a scăpa de dosarele din Justiție nu este de a intra în politică, ci, dimpotrivă, de „a sta în banca lui”: „Trebuie să-mi văd de ce am creat în ultimii 23 de ani”.