Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul sătmărean a depăşit planul de încasări

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 5 noiembrie 2012 ·

Fondurile pentru plata salariilor profesorilor şi a însoţitorilor persoanelor cu handicap sunt asigurate până la finele anului

Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că planul de încasări pentru luna octombrie a fost depăşit. Tot cu aceeaşi ocazie a mai afirmat că în urma rectificărilor bugetare au fost asigurate fondurile necesare pentru plata salariilor profesorilor şi a asistenţilor persoanelor cu handicap până la finele acestui an, iar primăriile pot depune cereri pentru a primi fondurile necesare pentru achitarea plăţilor restante.

Salarii pentru profesori, achitate integral

Încă de la începutul întâlnirii cu presa, Ioan Mircea Ardelean a afirmat că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 61 din 27 octombrie privind rectificarea bigetului de stat pentru acest an, judeţului Satu Mare i-au fost alocate 6,32 de milioane de lei pentru achitarea salariilor profesorilor până la finele acestui an, precum şi 8,7 milioane de lei pentru achitarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. “Atât profesorii cât şi asistenţii persoanelor cu handicap pot sta liniştiţi pentru că drepturile lor salariale vor fi achitate integral până la finele acestui an”, a precizat Ioan Mircea Ardelean.

Totodată, directorul DGFP a mai afirmat că unităţile administrativ teritoriale din judeţ pot depune la sediul instituţiei, până la data de 20 noiembrie, cereri pentru achitarea plăţilor restante faţă de furnizorii de bunuri şi servicii ori faţă de bugete. “Odată depuse cererile, acestea vor fi trimise spre aprobare Ministerului Finanţelor, după care, în cazul unui aviz favorabil, în două zile vor fi trimise sumele necesare în acest scop”, a mai precizat Mircea Ardelean.

Tot în urma rectificării bugetare, Consiliul Judeţean Satu Mare a primit

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 4 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°