* Economia SUA se va redresa indiferent de rezultatul scrutinului, conform unei analize Bloomberg
Americanii îşi aleg astăzi viitorul preşedinte, lupta dându-se între actualul lider, democratul Barack Obama, şi republicanul Mitt Romney.
Conform unui sondaj de opinie realizat de Pew Research Center la nivel naţional, în SUA, în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, Obama se bucură de 48% din preferinţele alegătorilor, iar Romney - de 45%. Şi alte sondaje de opinie, realizate de NBC News împreună cu Wall Street Journal, respectiv de ABC News alături de Washington Post, arată că Obama are un mic avantaj faţă de contracandidatul său.
Actualul preşedinte a încercat să arate, pe parcursul campaniei electorale, că planurile contracandidatului său republican vor cultiva seminţele unei noi "recesiuni mamut". La rândul său, Mitt Romney a atras atenţia că politicile lui Barack Obama nu vor face decât să ducă SUA într-o perioadă prelungită de creştere economică lentă, "în cel mai bun caz".
Însă, conform unei analize Bloomberg, ambii greşesc, întrucât indiferent de cine va câştiga alegerile prezidenţiale care au loc astăzi în SUA, economia se va redresa în următorii patru ani. Potrivit studiului, consumatorii americani cheltuie mai mult şi economisesc mai puţin, după ce şi-au redus datoriile. Totodată, preţurile locuinţelor se redresează după ce au pierdut peste 30% comparativ cu vârful atins în 2006. În plus, băncile îşi sporesc volumul de creditare.
"Există o mulţime de lucruri care merg într-un mod pozitiv mai departe, din punct de vedere economic", a declarat profesorul universitar Ray Fair, adăugând: "Din fericire, putem ţine sub control deficitul fără să afectăm prea mult creşterea economică".
Totodată, Eric Green, administrator de fonduri la "Penn Capital Management" Co., afirmă că, deşi exis-tă temeri cu privire la faptul că problemele f