Premiul Nobel pentru Pace acordat Uniunii Europene este "ilegal" fiindcă UE nu este unul dintre "campionii păcii" pe care fondatorul premiului, suedezul Alfred Nobel, dorea să-l recompenseze, a apreciat luni Biroul Internaţional Permanent al Păcii.
Într-o scrisoare deschisă adresată Fundaţiei Nobel din Suedia, organizaţia a cerut ca recompensa (de opt milioane de coroane suedeze, adică 932.000 de euro) să nu fie plătită, cerere respinsă imediat de comitetul norvegian care decernează premiul.
"Este evident că Uniunea Europeană (...) nu este unul dintre «campionii păcii» pe care Alfred Nobel i-a avut în vedere şi i-a descris în testamentul său", a informat Biroul Internaţional Permanent al Păcii (BIP).
În testamentul său, Alfred Nobel aprecia că premiul trebuia să-l recompenseze pe "cel care va acţiona mai mult sau mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armatelor permanente, precum şi pentru formarea şi răspândirea Congresului Păcii".
Or, potrivit BIP, "UE nu purcede la o demilitarizare a relaţiilor internaţionale" şi membrii săi "justifică securitatea bazată pe forţă militară şi mai degrabă luptă în războaie decât să insiste pe nevoia de apropiere a alternativelor".
Biroul Internaţional Permanent al Păcii este un organism de coordonare cu sediul la Geneva care regrupează mai mult de 300 de organizaţii în 70 de ţări. Biroul Internaţional Permanent al Păcii a fost el însuşi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1910.
Premiul Nobel pentru Pace acordat Uniunii Europene este "ilegal" fiindcă UE nu este unul dintre "campionii păcii" pe care fondatorul premiului, suedezul Alfred Nobel, dorea să-l recompenseze, a apreciat luni Biroul Internaţional Permanent al Păcii.
Într-o scrisoare deschisă adresată Fundaţiei Nobel din Suedia, organizaţia a cerut ca recompensa (de opt milioane de coroane suedeze, adică 93