Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, despre posibilitatea unei noi suspendări: A domnului Crin Antonescu?

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 noiembrie 2012 ·

Crin Antonescu şi Victor Ponta au avut un schimb de replici referitoare la Traian Băsescu, preşedintele PSD spunând că nu ştie de ce este bruiat de liderul PNL atunci când vorbeşte despre şeful statului.

Crin Antonescu şi Victor Ponta

Sursa: Octavian Cocoloş

"În 2013 primul semestru trebuie să avem finalizat textul de revizuire a Constituţiei, în aşa fel încât să intrăm în 2014 cu regiuni prevăzute în Constituţie, să intrăm cu un cod electoral, cu un sistem al referendumului foarte clar. Şi nu va mai fi vorba că e contra lui Băsescu. Domnul Băsescu îşi termină mandatul cel mai târziu în 2014", a spus Ponta.

Preşedintele PSD a fost întrebat dacă nu îl vede pe Traian Băsescu preşedinte până la finalizarea mandatului la termen.

"Nu-l vede. Nu bate atâta", a venit replica lui Crin Antonescu în locul lui Ponta. La rândul său, Victor Ponta a răspuns: "În ciuda imaginii că sunt un intim al domnului Băsescu, habar nu am ce gândeşte domnia sa", i-a răspuns şi Ponta jurnalistului.

"Nu ştiu dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte sau nu, Dumnezeu ştie, să-şi termine mandatul. Asta este o decizie care-i aparţine domniei sale. Nu mie şi nu nouă. Eu mă refeream - maxim 2014, sper să nu-şi prelungească mandatul. Că şi-l micşorează sau nu, e un lucru care-i aparţine", a continuat Ponta.

În tot acest timp, preşedintele PNL comenta alături râzând. "Nu ştiu de ce domnul Antonescu mă bruiază când vorbesc de preşedinte. Aşa voi manifesta respect şi faţă de preşedinte şi când veţi fi dumneavoastră, domnul Antonescu", a venit replica lui Victor Ponta. "Eu nu făceam decât să râd, eu nu vă bruiez cu nimic", i-a răspuns liderul PNL.

În ceea ce priveşte posibilitatea unei "noi suspendări", Ponta a răspuns: "A domnului Antonescu?

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°