În prima lor campanie electorală fără Traian Băsescu, democrat-liberalii nu au cu cine umple golul lăsat de acesta, după cum s-a putut observa, astăzi, la lansarea candidaţilor. Iar lipsa unui lider cu priză la alegători este, când lupta politică este excesiv personalizată, ca la noi, cel mai mare handicap pentru un partid, care ia startul în competiţia pentru parlament, din poziţia a doua, la peste douăzeci de procente în urma adversarului său. PD-L plăteşte, astfel, preţul de a fi rămas prea multă vreme legat şi tutelat de un singur om, care, astăzi, din diverse considerente, nu-şi mai poate permite să interpreteze rolul de „locomotivă electorală”, care îi plăcea atât de mult.

Chiar dacă pedeliştii l-ar fi invitat la festivitatea de lansare a candidaţilor, la Opera Română, preşedintele nu ar fi venit. După referendumul la care 7,5 milioane de alegători au votat pentru demiterea sa, nu i-ar fi făcut niciun bine partidului, participând la campanie şi nici sie însuşi, când USL îi pândeşte fiecare mişcare, căutând noi motive de a-l suspenda. Tăcerea lui Traian Băsescu, evoluţia sa strict în limitele funcţiei prezidenţiale nu sunt sinonime cu o bruscă şi tardivă cuminţire politică, ci cu adaptarea strategiei la contextul electoral. Şeful statului nu le mai oferă, în acest fel, muniţie useliştilor, lăsându-i pe cei mai înverşunaţi dintre aceştia să bombardeze publicul cu propriile lor frustrări şi obsesii, şi, în acelaşi timp, încearcă să şteargă eticheta de „personalitate conflictuală” – valabilă până la referendum – cu una de lider cooperant, cu care numai cine nu vrea nu poate coabita. În faţa acestui nou Băsescu, şi useliştii, şi pedeliştii par debusolaţi.

În lipsa unui lider puternic, ARD, alianţa formată în jurul PD-L, se lasă remorcată de mai mulţi, dar mai slabi, înlocuind locomotiva electrică cu patru împinse de abur: Blaga-Ungureanu-Neamţu-Pav