Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtuna economica in conturi

Publicat in Arad Online, luni 5 noiembrie 2012 ·

Scris de Andreea Pintea - ARAD. 510 milioane lei! Suma fabuloasă nu reprezintă valoarea vreunei investiţii sau a vreunei averi, ci este suma restanţelor arădenilor la creditele pe care le-au accesat. Cei patru ani de criză financiară şi-au pus amprenta pe comportamentul financiar al arădenilor, cunoscuţi ca fiind bun-platnici.

De la declanşarea crizei financiare mondiale, în septembrie 2009, arădenii au început să adune tot mai multe restanţe. Dacă până în 2009 cei ce au decis să se împrumute în lei sau valută erau cu plăţile la zi, restanţele fiind de ordinul zecilor de milioane, iată că acum situaţia este total schimbată. Restanţele au ajuns la sute de milioane de lei, iar arădenii par să aibă probleme din ce în ce mai mari cu plata creditelor.

Furtuna financiară care a lovit întreaga planetă face încă ravagii. Deşi treptat, treptat la nivel de ţări şi judeţe s-a reuşit o ieşire din recesiune, nu acelaşi lucru se poate spune despre firme şi populaţie. Valoarea tot mai mare a datoriilor, de la o lună la alta, arată în mod clar că recesiunea e departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt, iar revenirea la situaţia din anii 2007, 2008 este un doar un vis.

Pe de altă parte, cei care au reuşit să treacă prin această perioadă fără credite şi datorii, se gândesc cu teamă la o nouă posibilă criză, fapt indicat de tendinţa evident ascendentă a economiilor arădenilor.

Indicatorii economici în profil teritorial arătau, în 2008, o educaţie financiară exemplară a arădenilor, fie ei persoane fizice sau agenţi economici. Creditele accesate păreau a nu fi o corvoadă, iar datornicii îşi plăteau ratele constant, la termene, fără a ajunge restanţieri – cumulat, restanţele la creditele în lei şi valută ajungeau la doar 54 milioane lei, adică puţin peste 1,5 procente din suma totală împrumutată.

Situaţia s-a schimbat dramatic atunci când, în septembrie 2009, a

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 14 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Horoscop luni, 13 ianuarie. Zodiile care au parte de vești bune din prima zi a săptămânii

Adevarul acum 9 ore
Horoscopul de luni, 13 ianuarie aduce vești bune la început de săptămână pentru trei zodii.

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 11 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°