Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile fantomă ale clanului Boldea (IV): Cum a fost transformată Şcoala Nr. 12 în teatru de război

Publicat in Vremea Noua, luni 5 noiembrie 2012 ·

Fostul director Marian Prada a fost pedepsit exemplar pentru că l-a refuzat pe Boldea în 2009 * Doi ani mai târziu fostul parlamentar reuşeşte să fraudeze investiţiile de la Şcoala nr. 12

Deputatul Mihail Boldea şi şeful său de cabinet Mircea Bivol au început să-şi promoveze afacerile dubioase prin şcolile din colegiu încă din anul 2009. Dar s-au lovit de opoziţia directorului Şcolii Nr. 12 – Marian Prada – pe care l-au pedepsit exemplar, tăind orice avânt altor manageri care ar fi avut de gând să „mai sufle-n front”.

Acelaşi scenariu folosit ulterior de clanul Boldea în şcolile din colegiul nr. 9 s-a încercat fără sorţi de izbândă în 2009, când Marian Prada a semnat un contract de colaborare cu Asociaţia pentru Dezvoltare Socială şi Economică Galaţi, condusă de Mircea Bivol. „Am primit 210.000 de lei pentru montarea unui gazon artificial şi unei nocturne. În primul rând suma mi s-a părut foarte mare – 50.000 de euro pentru un simplu teren! Iar apoi, banii au venit pentru capitolul reabilitare, nu investiţii. Am fost sfătuit de contabila mea şi de contabilul ISJ să nu semnez, pentru că ar fi fost deturnare de fonduri”, ne-a declarat fostul director.

Pe lângă faptul că fostul deputat urma să cheltuiască pentru montarea terenului doar jumătate din sumă, restul urmând să-l păstreze pentru el, cum a făcut şi în cazul camerelor de luat vederi şi al tâmplăriei PVC, preşedintele Asociaţiei, Mircea Bivol, urma să folosească terenul de fotbal după bunul său plac, după orele de program, închiriindu-l, fără să plătească şcolii cotă parte pentru utilităţi, pentru că nimic de acest gen nu era stipulat în contract. Documentul cuprinde însă o clauză foarte dezavantajoasă pentru şcoală: dacă instituia dorea să rezilieze contractul cu asociaţia mai devreme de 10 ani, era obligată să plătească despăgubiri de 100.000 de euro, adică de mai bine de patru ori suma i

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°