Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grand Prix-ul Cristina Casandra a devenit unul de tradiție pentru zona Moldovei

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 5 noiembrie 2012 ·

Duminică dimineață, pista de atletism a stadionului Areni din municipiul Suceava a fost gazda celei de-a șasea ediții a Grand Prixul-ui ce poartă numele celei mai bune sportive a județului Suceava în ultimii 10 ani, atleta Cristina Casandra.

Pe o vreme ideală pentru atletism, peste 150 de sportivi din județ s-au prezentat la startul unei competiții ce a crescut de la an la an la capitolul performanță, la această ediție câștigătorii înregistrând timpi foarte buni.

Concursul organizat de Cristina Casandra, alături de soțul și antrenorul ei, Silviu Casandra, dar și Clubul Sportiv Municipal Suceava și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, a avut șase probe, două la copii, două la juniori și două în secțiunea open.

În competiția rezervată copiilor, la fete s-a impus Iustina Drobotă, de la Fălticeni, urmată de Roxana Motinceanu, de la CSM Suceava, pe locul III urcând două sportive cu același timp, Diana Angelescu, de la CSM Suceava și Lorena Serediuc, de la LPS Suceava. Tot la copii, dar la băieți, primul loc a fost ocupat de fălticeneanul Silviu Ailincăi, urmat de Costel Niculcea, de la CSȘ Rădăuți și Ștefan Mangu, de la CSM Suceava.

LPS Suceava a avut locul I și III și la junioare fete, prin Ana Bucatariu și Simona Caziuc, poziția a doua revenindu-i atletei Alexandra Maxim, de la CSȘ Fălticeni, în timp ce la băieți, LPS-ul a ocupat tot podiumul prin Iulian Mihai Romaș, Andrei Gafița și Ciprian Enache.

În concursul open, CSM Suceava a câștigat primele trei poziții la feminin, prin Ancuța Ivorciuc, Ioana Agapi și Alina Onofrei, iar la masculin, Dan Mirșidan, de la CSM Suceava a luat aurul, Marius Hașchioschi, de la CSȘ Gura Humorului a venit pe doi, podiumul fiind încheiat de Cătălin Șuhani, de la CSM Suceava. La final, Cristina Casandra i-a premiat pe câștigători cu diplome, cupe, premii în bani, echipament sportiv, fiecare participant

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 28 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°