Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a anunţat că instituţia pe care o conduce va finaliza anul viitor o investigaţie ce vizează înţelegeri între retaileri precum Metro, Billa sau Selgros şi distribuitori privind preţurile oferite în anumite perioade altor jucători din piaţa comerţului modern.
"Avem o investigaţie legată de promoţii ce se va finaliza anul viitor, iar dacă se va finaliza pozitiv vom avea amenzi foarte mari pentru că sunt implicaţi retailerii, iar numai Metro are o cifră de afaceri de 1 miliard de euro (amenzile acordate de Consiliul Concurenţei se calculează ca procent din cifra de afaceri - n. red.)", a declarat vineri Bogdan Chiriţoiu la ZF Live.
Şeful Concurenţei a explicat că mai mulţi jucători din comerţul modern sunt suspectaţi că ar fi trucat promoţii prin care comunicau clienţilor că în anumite perioade unele produse de pe rafturile lor sunt cele mai ieftine de pe piaţă, iar în cazul în care consumatorii ar fi găsit în altă parte mai ieftin li s-ar fi returnat de mai multe ori valoarea respectivului produs.
"Noi suspectăm că retailerii se întelegeau cu distribuitorii şi îi obligau pe aceştia pe perioada când aveau promoţie să nu dea acel produs mai ieftin vreunuia dintre competitori. Problema este că zici: mie îmi dai cu 5 lei, dar în următoarele trei luni nu mai dai nimănui cu 5 lei. Acest lucru îl suspectăm că ar fi neconcurenţial", a explicat Chiriţoiu.
Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai anunţat că până la sfârşitul anului va finaliza o investigaţie pe piaţa distribuţiei de medicamente. Această anchetă urmăreşte existenţa unor posibile întelegeri cu privire la preţ între Antibiotice Iaşi şi mai multe firme de distribuţie. În acest caz Chiriţoiu estimează că posibilele amenzi se vor ridica la câteva milioane de euro. "Antibiotice Iaşi este o firmă importantă, dar mai mari sunt distr